73 resultater (0,23881 sekunder)

Mærke

Butik

Pris (EUR)

Nulstil filter

Produkter
Fra
Butikker

David Golder

Încurcătura

Alimentație pentru un creier sănătos

Alimentație pentru un creier sănătos

Copilul dumneavoastră are ADHD sau autism? Suferiţi de astm, oboseală cronică, depresie şi anxietate, insomnii, hipertensiune arterială? Potrivit celor mai recente studii ştiinţifice, flora intestinală ne afectează starea de spirit, libidoul, metabolismul, imunitatea şi chiar percepţia asupra lumii şi claritatea gândirii; contribuie la faptul dacă suntem graşi sau zvelţi, energici sau apatici şi poate fi considerată un organ în adevăratul sens al cuvântului, jucând un rol la fel de important, în ce priveşte starea de sănătate, ca inima, plămânii, ficatul şi creierul. Autorul ne arată că nici un remediu farmaceutic nu se poate compara cu alimentaţia în ceea ce priveşte controlul bacteriilor intestinale, recomandând o dietă şi un program simplu în şase paşi pentru resetarea şi reînnoirea microbiomului, care vor face minuni în tratamentul a numeroase afecţiuni neurologice, de la autism la Alzheimer şi scleroza multiplă. Dr. David Perlmutter, neurolog, membru al Institutului American pentru Nutriţie, a fost invitat în cadrul a numeroase programe de radio şi televiziune americane, printre care Larry King Live, CNN, Fox News, The Today Show, Oprah, Dr. Oz şi The CBS Early Show, şi este consultant medical pentru Dr. Oz Show. În 2002, a primit premiul „Linus Pauling” pentru metodele sale inovatoare de abordare a afecţiunilor neurologice şi premiul „Denham Harmon” pentru munca de pionierat în aplicarea ştiinţei radicalilor liberi în medicina clinică. În 2006 a fost numit Medicul anului de către Asociaţia Naţională pentru Alimente Nutriţionale din SUA.

RON 22.69
1

Cavalerul de aur

Alimente care ucid creierul. Cerealele, carbohidrații și zahărul

Alimente care ucid creierul. Vol. 62

Glasul de taină

Glasul de taină

Căzut în dizgrație și urmărit de oamenii regelui Saul, tânărul David, împreună cu un grup de apropiați, jefuiește satele Iudeei. Dacă i se opune rezistență, omoară fără ezitare. Într-o astfel de incursiune, Natan, băiatul care tocmai privise cum tatăl îi este ucis, vorbește cu un glas profetic care nu-i aparține, prorocind ascensiunea lui David la tronul Iudeei. Din acel moment, Natan este nedespărțit de soldatul, regele și poetul David, este confesor, martor și proroc al faptelor de vitejie, al victoriilor și al pierderilor, al nelegiuirilor și al ispășirilor celui care avea să lase posterității o legendă tulburătoare și cei peste o sută cincizeci de psalmi. După o muncă uriașă de documentare, cu o intuiție și o empatie ce transcend mileniile, Geraldine Brooks ne transportă într-o lume de demult pe care o însuflețește și o preschimbă pentru noi din manuscrise moarte într-o realitate vie. „O carte extrem de captivantă... Brooks este o maestră a reînvierii trecutului... Prin abilitatea ei, trecutul trezește în noi ecoul celor mai adânci frământări: dragostea și pierderea, drama și tragedia, haosul și brutalitatea.“  The Washington Post „Glasul de taină – o reconsiderare tulburătoare, dură, distrugătoare a legendei regelui David – constituie o pledoarie magistrală pentru puterea creatoare a repovestirii trecutului... Magia constă în reconstituirea cadrului și a timpului ca scenă a unei drame senzoriale, iar adevărata realizare a lui Geraldine Brooks este aceea că oferă cititorilor posibilitatea să simtă spiritul epocii.“ The New York Times „Cu acuitate senzorială și cu o înțelegere profundă și complexă a stărilor emoționale, Brooks evocă modul în care trăiau oamenii în vremea aceea. Autoarea îl umanizează pe regele David și, cu inteligență, adaugă o perspectivă modernă felului în care îl receptăm. Viziunea ei asupra universului biblic este fascinantă.“ The Boston Globe

RON 21.95
1

A meritat asteptarea

A meritat asteptarea

SERIA „FRAȚII ST. JAMES“ Cu treisprezece ani în urmă, Vivi LeBrun l-a cunoscut pe David St. James – de care s-a îndrăgostit din prima clipă. Dragostea ei a crescut de-a lungul anilor, ca urmare a apropiatei ei prietenii cu membrii familiei lui, care au salvat-o de la copilăria singuratică și plină de încercări. Pregătindu-se pentru o vacanță alături de frații St. James, la casa lor de pe insula Block, Vivi visează cu ochii deschiși la reîntâlnirea cu David, sperând ca acesta să o vadă, în sfârșit, ca pe sufletul lui pereche. După moartea mamei sale, David s-a îndepărtat de frații lui, hotărât să îi ferească de un devastator secret de familie, care îl macină și care l-a făcut să rupă legătura cu tatăl lor. Acum, reîntors acasă după o perioadă în care a lucrat în Hong Kong, și-a adus cu el și iubita – una care așteaptă un angajament serios din partea lui. Ultimul lucru de care mai are nevoie David printre toate provocările cărora trebuie să le facă față este atracția lui intensă și neașteptată față de Vivi. Tensiunea capătă proporții, iar atitudinea lui David declanșează o serie de evenimente care l-ar putea face să piardă dragostea pe care a luat-o întotdeauna ca pe un bun dat și pe Vivi, cea care îl cunoaște cu adevărat și care i-a fost alături ca nimeni altcineva.   JAMIE BECK este una dintre autoarele ale cărei romane, vândute în peste 3 milioane de exemplare, au intrat constant pe lista de bestselleruri a Wall Street Journal, USA Today sau Publishers Weekly. A fost de două ori finalistă la Booksellers’ Best Award și a câștigat National Readers’ Choice Award.

RON 12.45
1

Iluzii pierdute (vol. 2)

Nu ma poti rani

Nu ma poti rani

Pentru David Goggins, copilăria a fost un coşmar – sărăcia, prejudecata şi abuzul fizic i-au colorat zilele şi i-au bântuit nopţile. Prin autodisciplină, duritate mentală şi mult efort, Goggins s-a transformat dintr-un tânăr supraponderal şi depresiv, fără nici un viitor, într-o emblemă a forţelor armate americane şi unul dintre cei mai buni atleţi de anduranţă din lume. Este singurul bărbat din istorie care a finalizat instrucţia pentru puşcaşi marini, pentru Army Ranger School şi Air Force Tactical Air Controller, stabilind recorduri în numeroase evenimente de anduranţă, ceea ce a inspirat revista Outside să-l numească „Cel mai în formă om din America“. În Nu mă poţi răni, Goggins ne împărtăşeşte povestea vieţii lui fascinante şi ne arată că majoritatea dintre noi ne folosim doar 40% din abilităţi. Acest volum ne prezintă o cale pe care oricine o poate urma pentru a trece dincolo de durere, a scăpa de frică şi a-şi atinge adevăratul potenţial.   „David Goggins este o fiinţă formată din voinţă pură şi din inspiraţie. Simplul fapt de a-l asculta vorbind te face să-ţi doreşti să te pui pe treabă. Cred cu tărie că oamenii ca el pot schimba lumea fiindcă ne inspiră să depunem mai mult efort în orice facem. Scopul lui de a fi «neobişnuit printre neobişnuiţi» este ceva ce putem folosi cu toţii pentru a ne propulsa către îndeplinirea adevăratului nostru potenţial. Sunt un om mai bun fiindcă l-am cunoscut.“ JOE ROGAN, comediant şi gazda podcastului The Joe Rogan Experience „Neuroştiinţa modernă ne arată că drumul către curaj şi succes trece prin acceptarea suferinţei şi a fricii, nu prin evitarea lor. Povestea lui David Goggins este un exemplu real pentru această teorie. În demersul lui neobosit de a-şi stăpâni mintea, Goggins s-a educat să aibă acces la acel Graal greu de atins al existenţei umane: abilitatea de a-ţi reconecta creierul pentru a continua să fii mai bun şi chiar să devii mai bun, indiferent de sentimente, de împrejurări sau de motivaţie. Nu mă poţi răni este o descriere remarcabilă a acestei călătorii şi a capacităţii de a-ţi întări mintea. Mai important, te învaţă cum să faci acest lucru.“ ANDREW D. HUBERMAN, profesor de neurobiologie, Facultatea de Medicină, Universitatea Stanford „David Goggins îşi trăieşte fiecare scop, fiecare vis, indiferent care este acesta. Este de neoprit. Nu există limite pentru el, fiindcă nu trăieşte în zona de confort. Abilităţile lui mentale şi fizice sunt egale. Goggins dovedeşte că trupul poate suporta orice dacă mintea ţine pasul cu el. Nu ai cum să opreşti pe cineva care nu înţelege conceptul de a fi doborât.“ MARCUS LUTTRELL, fost puşcaş marin şi autor al bestsellerului Lone Survivor „David Goggins scoate la iveală durerea, răutatea, întunericul, ce este mai rău şi, da, ce este mai bun în umanitate şi puterea sufletului uman... şi asta doar în primul capitol. Dacă vrei o carte care vindecă, te încurajează, te inspiră şi cercetează adânc ceea ce ne face să perseverăm şi să depăşim greutăţile în această lume cu susul în jos, aceasta e cartea!“ TAYA KYLE, scriitoare „Citind cartea lui David Goggins vei scăpa de mentalitatea de victimă. După aceea, depinde numai de tine ce faci – aşa cum Goggins lasă să se înţeleagă foarte clar în această autobiografie captivantă şi profundă. Cum îţi spune omul cu o gaură în inimă, nu există scuze, doar motive să încerci mai din greu.“ JIM DEFELICE, autor al cărţii American Sniper „Cartea lui David Goggins nu este singura despre depăşirea unor greutăţi mari pentru a atinge succesul, dar este cu siguranţă una dintre cele mai captivante. Modul în care a depăşit obstacolele, a atins măreţia atletică, şi-a servit ţara şi asociaţii de caritate şi cum şi-a stăpânit destinul ne va inspira pe toţi să ţintim un pic mai sus şi să depunem un pic mai mult efort. «Nu voi renunţa niciodată» este un principiu din etosul puşcaşilor marini, iar David Goggins îl aplică în orice face.“ ERIC OLSON, amiral   DAVID GOGGINS a fost puşcaş marin şi este singurul membru al forţelor armate americane care a finalizat instrucţia pentru puşcaşi marini, Army Ranger School şi Air Force Tactical Air Controller. Goggins a concurat în peste şaizeci de ultramaratoane, triatloane şi ultratriatloane. A deţinut recordul mondial la tracţiuni, realizând 4 030 de tracţiuni în 17 ore şi este un orator popular.   „David Goggins este o specie umană rară. Devotamentul lui faţă de filosofia de a «atinge măreţia dând vieţii tot ce ai» prin duritate mentală şi autodisciplină a motivat milioane de oameni, printre care mă aflu şi eu. Pentru mine, David nu este special datorită carierei sale în rândul puşcaşilor marini sau a evenimentelor de anduranţă la care a participat ca atlet. David Goggins este o specie rară fiindcă, încă din prima zi în care ne-am cunoscut, a fost mereu un om care a acţionat direct şi a vorbit sincer. Iar aceste lucruri contează cel mai mult. Este cel mai muncitor om pe care îl cunosc.“ DWAYNE „THE ROCK“ JOHNSON

RON 21.00
1

Lectii de dragoste pentru conte

Lectii de dragoste pentru conte

SERIA „CLUBUL VALEȚILOR“ EL NU ȘI-A DORIT NICIODATĂ UN TITLU Proaspăt revenit de pe câmpul de luptă, căpitanul David Ellsworth s-a întors acasă pentru a descoperi vestea șocantă și nedorită că este noul conte de Elmwood. Chiar dacă David nu știa că era pretendent la un titlu, el și sora lui trebuie acum să navigheze prin apele anevoioase ale lumii bune din Londra. Știe să fie soldat, ofițer și frate, dar nu are nici o idee despre cum să fie conte. David va avea nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi. Chiar dacă acesta vine de la femeia de o frumusețe răpitoare... care este răsfățata lumii pe care el o detestă. EA NU ȘI-A DORIT NICIODATĂ UN SOȚ Sora mai mică a unui marchiz, Lady Annabelle Bellham se plimbă prin elegantele săli de bal cu ușurința unei leoaice care traversează jungla. Este cea mai alunecoasă frumusețe la fiecare bal, iar domnii pariază de multă vreme care va fi norocosul ce îi va câștiga în sfârșit mâna. Dar Annabelle nu are de gând să cadă pradă farmecelor unui bărbat. Știe ce distrugeri poate aduce o căsnicie și este hotărâtă să evite o asemenea soartă. Pentru a-și păstra privilegiile, tot ce trebuie să facă Annabelle este să-și petreacă nenumărate ore în compania unui fost soldat chipeș și visător... care o face să pună la îndoială fiecare regulă pe care și-o impune. Ea și David au în comun doar o pasiune înflăcărată și câteva sentimente mai mult decât incomode... Poate fi de ajuns?   Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

RON 11.21
1

Compromisul inimii

Compromisul inimii

Lady Jocelyn Kendal, o tânără nonconformistă și independentă, apelează la o soluție scandaloasă pentru a-și păstra moștenirea: să se mărite cu maiorul David Lancaster, un ofițer care își așteaptă moartea din cauza rănilor grave suferite în bătălia de la Waterloo. În schimbul acceptării acestei căsătorii de formă, David nu cere decât ca sora lui să primească o slujbă de guvernatoare. Însă lucrurile iau o întorsătură neașteptată după încheierea căsătoriei, când maiorul își revine miraculos. Deși cei doi cad de acord să anuleze mariajul, astfel de lucruri necesită timp – suficient ca David să își dea seama că este îndrăgostit iremediabil de soția sa. Bântuită de propriul trecut, Jocelyn refuză să cedeze dorinței pe care soțul ei i-a trezit-o pe neașteptate, căci întotdeauna a considerat această căsătorie o simplă afacere. Însă unele înțelegeri sunt făcute să fie încălcate atunci când inima își urmează propriul drum spre fericire.   Mary Jo Putney este unul dintre cei mai bine vânduți autori americani de ficțiune romantică, bucurându-se de o prezență permanentă în topurile New York Times, Wall Street Journal și Publishers Weekly. Printre distincțiile primite se numără premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America, Premiul Golden Leaf, pentru cel mai bun roman istoric de dragoste și Premiul pentru întreaga carieră acordat de Romantic Times

RON 19.17
1

Volumul 13. MICII EROI. Michelangelo Buonarroti

Oscar face prajituri

Mensa. Teste de cultură generală

Oscar nu doarme acasă

La multi ani, Oscar!

Nu-i nimic, Oscar!

O zi (colecția Lira)

O zi

Oscar vrea o îmbrățișare

Oscar vrea o imbratisare

Te iubim, Oscar!

Oscar merge la scoala