14 rezultate (0,37274 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Scoala Romana din Roma 1922-1947

Efectul Echinox sau despre echilibru

Efectul Echinox sau despre echilibru

Efectul Echinox este, în primul rînd, o reverie eseistică şi memorialistică. În al doilea rînd, este reconstituirea genezei unui fenomen literar, o geneză aproape voalată în oglinzile deformante ale criticii şi istoriografiei prezentului. Scriu, aşadar, despre naşterea revistei Echinox, despre primii redactori şi, mai ales, despre uimirile, admiraţiile şi bucuriile mele legate de toate acestea. (Petru Poantă) Petru Poantă – (7 aprilie 1947, Cerișor/Hunedoara – 7 septembrie 2013, Cluj-Napoca). Critic literar, eseist. Facultatea de Filologie a UBB, Cluj-Napoca (1970). Echinoxist din prima generație. Debut absolut în Echinox, 1968. Căsătorit cu Irina Petraș și tatăl Laurei Poantă. Volume: Modalități lirice contemporane, 1973; Poezia lui George Coșbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983; Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dicționar de poeți, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui George Coșbuc, 2004; Clujul meu. Oameni și locuri, 2006; Clujul meu. Anii șaptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011; Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, 2013; Memoriale, 2014; Clujul meu. Ediţie integrală, 2016. A semnat prefața la antologia Miniaturas de tiempos venideros. Poesia rumana contemporanea, Editura Vaso Roto, Madrid, 2013. Ediție de Cătălina Iliescu Gheorghiu. Dintre clujeni, sunt incluși în volum: Ion Pop, Dinu Flămând, Adrian Popescu, Ion Mureșan și Marta Petreu. Ediții din G. Coșbuc, Ion Negoițescu, Radu Stanca. Coautor la Scriitori Români, 1978; Dicționarul Scriitorilor Români, 4 vol., 1995-2001; Dicționarul General al Literaturii Române, 2004-2005. Premiul Uniunii Scriitorilor, 2003. Au scris despre cărțile sale: Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Al. Dobrescu, Radu G. Țeposu, Mircea Iorgulescu, Mircea Zaciu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Tomuș, Gheorghe Grigurcu, Florin Mugur, Tania Radu, Radu Săplăcan, Valentin Tașcu, Ion Vlad, Doina Curticăpeanu, Mircea Muthu, Daniel Cristea Enache, Irina Petraș, Dumitru Micu, Ioan Pavel Azap, Marta Petreu, Nicolae Oprea, Diana Adamek, Aurel Sasu, Al. Cistelecan, Marian Popa, Ion Pop, Adrian Popescu, N. Prelipceanu etc

RON 24.25
1

Somnul Rațiunii

Somnul Rațiunii

Omagiu editorial la aniversarea a 86 de ani ai autorului sub auspiciile Asociației Civice Pro MârghiaEdiție îngrijită de Alexandru VăduvaCu un portret al autorului de Dorel VișanCuvânt-înainte la ediția I de Acad. Constantin Bălăceanu-StolniciImagine coperta I: MICHELANGELO, Crearea lui Adam (Capela Sixtină), frescă, circa 1508-1512 Respectul pentru semeni, indiferent de etnie şi grad de cultură, mi se pare a fi cheiade aur a armoniei dintre oameni, indiferent de timp şi de istorie. Când vom învăţa să respectăm viaţa sub toate formele sale, de la firul de iarbă până la om, ca pe o taină sacră a Universului, atunci nimic rău nu se va mai întâmpla.Am naivitatea să cred că aceste vremuri vor veni! (Dumitru Constantin-Dulcan) Dumitru Constantin-Dulcan este un om rar. Se spune că Universul nu are măreții. El numai există. Pentru că puțini ca număr și rari ca fond uman și mental sunt cei care pot să vadă cu ochii deschiși copleșitoarea minune a Creației.Prietenul, Omul și Savantul Dumitru Constantin-Dulcan a văzut cu ochii senini această măreție unică și neasemuită a Universului și, iată, o împărtășește prin aceste cărți, cu generozitatea specifică aleșilor, tuturor oamenilor care vor să o cunoască.Prin profunzimea și coerența adevărului din operele sale, Profesorul Dulcan și-a creat „scaunul patriarhal” al neuitării. (Dorel Vișan) CuprinsAles între oameni de Dorel VișanCuvânt-înainte la ediția I de Acad. Constantin Bălăceanu-StolniciCuvântul autorului la cea de-a treia ediție (2014)EseuriQuo vadis, homine?„Somnul Rațiunii naște monștri”Panem et circensesEșecul religiei sau marginalii la un războiFilosofie și medicinăEvoluția – conștiință sau hazard?Cu viața pe moarte călcândGânduri răzlețe la o descoperire anunțatăDe ce Doamne…?Boala și artaRelația dintre geniu și boala epilepticăIuliu CezarSfântul PavelNapoleon BonaparteGustave FlaubertF.M. DostoievskiVincent Van GoghSexualitatea ca mister și ca finalitateCum gândim sau cum putem fi induși în eroareEvocăriLumina profesorului Vlad VoiculescuPetre BrânzeiȘtefan Odobleja – neșansa geniuluiInterviuriDrumuri spre Eminescu…(Interviu acordat scriitorului Alexandru Văduva)Între Inteligența Materiei și Somnul Rațiunii …(Interviu acordat scriitorului Alexandru Văduva

RON 62.90
1

Iuliu Maniu şi Năsăudul

Iuliu Maniu şi Năsăudul

Proiect editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate. Foto copertă: Arhiva Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș. În timpul procesului organizației anticomuniste năsăudene, discreditant denumite de către presa de dezinformare din epocă „Sumanele Negre”, din luna noiembrie 1946, Iuliu Maniu, audiat în calitate de martor, a fost întrebat de Avocatul Apărării ce crede Domnia Sa despre frații Pop și dacă îi consideră capabili de complot pentru distrugerea unității statului. Răspunsul a fost prompt: „Absolut exclus! Noi, ardelenii, am făcut Unirea cu România pe veci!” (MIRCEA GELU BUTA) Iuliu Maniu a fost o prezență constantă în conștiința națională românească începând din momentul realizării României Întregite, în 1918, iar acțiunile sale au reprezentat un imbold unanim recunoscut pentru construcția unei Românii Mari și Noi. El s-a opus tendințelor defetiste din vara-toamna anului 1940, atunci când unele grupări din jurul regelui Carol al II-lea au consimțit la destrămarea teritorială a statului român. În acel context dramatic, pentru a apăra suveranitatea României, Maniu a susținut necesitatea constituirii unei rezistențe naționale. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a impus ca un lider național al opoziției unite a românilor în fața dictaturii militare interne, a nazismului și fascismului. Din a doua jumătate a anului 1944, el a fost considerat cel mai important promotor al mișcării anticomuniste, ceea ce a atras represiunea autorităților pro-sovietice împotriva persoanei sale și a susținătorilor ori a celor care urmau crezul său. Cartea profesorului Mircea Gelu Buta este o reconstituire bazată pe documente arhivistice din epocă a rolului lui Iuliu Maniu și a influenței sale în constituirea și desfășurarea unei rezistențe naționale românești contra bolșevizării țării, imediat după 1944, în zona Năsăudului și în alte regiuni ale României. Această lucrare nu înfățișează doar un capitol important de istorie locală, ci reprezintă și o reconstituire necesară pentru istoria națională și europeană a secolului al XX-lea. (VASILE PUȘCAȘ

RON 90.00
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50
1

Arhitectura memoriei. Studii de istorie literara clasica si contemporana

Arhitectura memoriei. Studii de istorie literara clasica si contemporana

A apărut recent, în critica noastră, o tendință de renunțare la lectura estetică a textului literar, în temeiul fals al inexistenței unui (unic) gust public. Argumentul este că această lectură estetică ține de o epocă revolută și de o perspectivă elitistă asupra discursului public, în timp ce astăzi am avea de-a face cu un spațiu intelectual „pluralist”, căruia ar trebui să-i corespundă o lectură „pluralistă” a operei literare. Noțiunea de gust public este considerată o expresie a acestui spirit elitist, o formă de totalitarism spiritual, ce trebuie respinsă în numele „valorilor democratice ale post-umanismului”. Lăsând la o parte erorile de judecată, lipsa de informație și fracturile de logică din argumentele celor care promovează această tendință, care îi duc către generalizări pripite și concluzii vădit eronate, trebuie spus că gustul public nu a fost niciodată o structură unilaterală și cu atât mai puțin una elitistă. De asemenea, criticul nu are niciodată o reprezentare instantanee, unică, a acestui gust public, ci doar – în cazul în care e foarte bun – o intuiție a unei tectonici virtuale, care îi permite să aproximeze eventualele trasee pe care acesta va evolua. Doar istoricul literar, beneficiind de factorul timp și de istoricitatea fenomenelor trecute, poate configura cu o relativă precizie codul literar al unei epoci. Asta, desigur, dacă suntem atenți la avertismentul discret strecurat de G. Călinescu în Tehnica criticii și a istoriei literare: punctul de vedere al istoricului literar, subiectiv cu necesitate, nu poate totuși face abstracție de evidențe, cât timp el este obligat să țină cont de toată informația literară și culturală disponibilă. Arhitectură a memoriei, istoria literară este un spectacol al permanenței lecturii critice, ca nutrient indispensabil și catalizator al procesului (al)chimic din care se constituie gustul public. (Răzvan Voncu

RON 48.50
1

Bulevardul

Bulevardul

„...astăzi nu te mai poţi apropia de Rebreanu decât păşind pe bulevardul Gheran”. (Adrian Dinu Rachieru) M-am născut la Bucureşti, într-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, în casa argeşenilor Gheorghe şi Profira Gheran, numele tatălui fiind des întâlnit în zona dintre Arad şi Oradea, ceea ce mă face să cred că un străbun a trecut munţii cu oile, uitând să se întoarcă acasă – mai ales de va fi fost să dea de-o fată frumoasă (ceea ce, peste generaţii, aveam să păţesc şi eu). (N. G.) În 2015, s-au împlinit 50 de ani de când publicam în „Biblioteca pentru toţi” a Editurii pentru Literatură o trilogie integrală a prozei scurte rebreniene, unde, profitând de aprecierea lui Călinescu, potrivit căreia Ciuleandra ar fi o povestire mai amplă, am introdus-o în sumar, ca şi Calvarul, la rândul său roman. Dacă socotim că pregătirea acestor lucrări a presupus vreo doi ani de trudă, datorită stabilirii textului ce-mi impusese compararea multor ediţii antume, s-ar aduna vreo 54 de ani de stupidă perseverenţă. Pe vremea aceea, aveam 38 de ani. Vârstă frumoasă. După cum mai deunăzi, în 2015, aveam să împlinesc 85 de ani, etate patriarhală, dar jenantă, dacă ţii seama de restricţiile medicilor şi le-ai respecta. Nu ştiu când a trecut timpul, după cum nu voi repeta zicala ajunsă refren: „De-ar fi să mai trăiesc o dată, la fel aş lua-o de la capăt”. Nu! La vârsta când sinceritatea oricărei afirmaţii nu comportă niciun risc, o spun fără tăgadă: n-aş repeta defel aceeaşi experienţă. Cel puţin în ţara în care mi-a fost dat să deschid ochii, frumoasă, „mândră-n toate cele”, dar cu un dispreţ suveran faţă de orice muncă ştiinţifică, indiferentă faţă de valorificarea patrimoniului său cultural, adevărata carte de vizită cu care s-ar putea prezenta în lume, zestre fundamentală când tinde să-şi construiască prezentul şi să scruteze viitorul. (Niculae Gheran

RON 38.80
1

Intre cultura, santaj si spionaj. Accademia di Romania la crepuscul 1947‐1955

Intre cultura, santaj si spionaj. Accademia di Romania la crepuscul 1947‐1955

Una dintre cele mai fascinante experiențe colective la nivel intelectual din România interbelică și apoi din epoca celei de‑a doua conflagrații mondiale a fost Școala Română din Roma. Cunoscut sub dubla denumire de Scuola Romena di Roma și Accademia di Romania, așezământul universitar din Cetatea Eternă a fost un laborator cultural deosebit de pozitiv prin unicitatea sa și prin durabilitatea armăturii intelectuale cu care și‑a blindat elevii. Științele socio‑umane din România postbelică au asimilat, direct sau indirect, parte din programele de cercetare, metodologiile de investigație și devoțiunea pentru clasicitate prin intermediul foștilor elevi ai Școlii, ajunși la maturitatea carierei în anii ʼ50, ʼ60 ai secolului trecut. Mulți dintre aceștia au gestionat, la rându‑le, dicasterii științifice la nivel universitar și academic și au imprimat culturii românești o direcție de cercetare pro‑occidentală, în pofida internaționalismului de stirpe sovietică sau a naționalismului comunist, curente ce au dominat regimul ideocratic în etapele existenței sale. Pe cât de fervid a fost destinul interbelic al Școlii Române din Roma, pe atât de tulburător a devenit parcursul acesteia după instaurarea forțată a Republicii și instalarea conducerii monocratice de clară amprentă sovietică. Era declinului începuse ceva mai devreme de 30 decembrie 1947, practic fiind vorba de o jugulare lentă ce debutase cu regimul dictaturii național‑legionare, continuase cu pauze de respirație în timpul regimului antonescian, pentru ca instituția să fie tetanizată după venirea comuniștilor la putere până la transformarea ei într‑o carcasă menită, din motive de natură juridică și politică, să‑i adăpostească pe cei care‑i fuseseră călăi. Prezentul excurs documentar încearcă să acopere un gol din istoria Accademiei di Romania, un gol mitologizat multe decenii ce începe să fie umplut pe măsură ce arhivele italiene, și, în particular, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al Italiei desecretizează, după norme riguroase, materialul documentar care nu mai prezintă sensibilități în domeniile bilateral și multilateral. Documentarea s‑a realizat începând cu anul 2012, moment jubiliar pentru Accademia di Romania, care aniversa 90 de ani de la inaugurare. Inițiala despuiere a materialului documentar a servit pentru realizarea volumului celebrativ Accademia di Romania 1922‑2012, ce a fost publicat la Roma în varianta în limba română în 2012 și în varianta în limba italiană în 2013. În respectivul op documentele au fost prelucrate schematic și extrem de rezumativ, neputând oferi o imagine consistentă a ceea ce s‑a întâmplat cu instituția în anii imediat postbelici. În prezentul volum oferim publicului, interesat de istoria neretușată, un mănunchi de documente ce mărturisește cât de dramatic a devenit destinul Accademiei di Romania și cum a fost folosită, cu îndârjire, o instituție culturală în insalubre jocuri politice ce frizează, adeseori, ficțiunea specifică Războiului Rece. Repetăm, este vorba de o instituție pur culturală, una dintre cele mai semnificative ale țării noastre, care nu are și nu poate să aibă, sub nicio formă legală, potrivit documentelor fundaționale, statut diplomatic sau pseudodiplomatic. Invocarea eronată sau relativ encomiastică a ”statutului diplomatic” al Accademiei di Romania poate activa clauze, cum se citește în documentele din acest volum, care pun în grav pericol instituția de cultură. Sperăm ca lectura acestor izvoare diplomatice să se constituie într‑un memento pentru cei ce se vor informa cu privire la destinul structurilor publice românești din afara hotarelor țării și să ofere momente de reflecție pe tema amestecului brutal al ideocrației în cultură. (Autorii

RON 38.80
1

Întâlnirea cu Destinul. Ediție aniversară

Întâlnirea cu Destinul. Ediție aniversară

Lectura acestei cărți este o adevărată sărbătoare a spiritului.Întâlnirea cu Destinul cuprinde un întreg univers prezent și viitor, deși e o pledoarie pentru o lume care nu mai este, pentru o lume trecută. Azi ne pregătim – unii dintre noi – de robotizare, ne mărginim la fragmente mici de cunoaștere și ne izolăm în lumi artificiale, violente, paralele. Nu mai credem în valori autentice și nu mai credem în trecut. Or, „în tot ceea ce suntem și în ceea ce gândim este mereu vie o istorie trecută”. E convingerea autorului prezentat printr-o secvență în aceste rânduri, un medic dăruit ca Hipocrate și un intelectual de stirpe nobilă ca Louis Pasteur, așa cum au fost mulți odinioară și cum sunt tot mai puțini astăzi. Muzele l-au dăruit cu mai toate domeniile cunoașterii, făcându-l nu numai un mare cunoscător de oameni, ci și unul de universuri, produs deopotrivă al științei și al credinței, așa cum au rodit ele într-un sat mirific din România de odinioară. (IOAN-AUREL POP) Cu toții venim pe lume cu un rost și într-un loc în care este nevoie de noi.Privind retrospectiv, am acum convingerea că fiecare dintre noi vine pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în funcționalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotați cu o anumită zestre nativă și ne naștem în locul și în condițiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viață.Oamenii din satul meu, în mijlocul cărora mi-am început viața, în marea lor majoritate, nu mai sunt. Au plecat odată cu istoria și tradițiile lor spirituale, sperând, în simplitatea înțelepciunii lor, să găsească o lume mai bună. Am simțit, de aceea, nevoia de a lăsa posterității amintirea lor, așa cum au trăit, cu truda lor, cu bucuriile lor, fie și numai pentru meritul de a fi predecesorii celor ce sunt și ai celor ce vor veni.Fericesc șansa de a mă fi născut acolo unde sunt începuturile noastre arhaice, singurul loc în care poți simți, prin propria existență, efortul omului de a se ridica din lut, de a aspira spre înălțimi, ajungând la contopirea celor doi poli ai ființării noastre – Cerul și Pământul.În tot ceea ce suntem și în ceea ce gândim este mereu vie o istorie trecută. (DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN) Nota editoruluiÎn prezentul nostru tulbure, care a uitat de tot ce înseamnă tradiția, istoria și continuitatea din existența unui popor, nu credeam că se mai poate scrie un elogiu al satului românesc. Iată că, în volumul Întâlnirea cu Destinul, Dumitru Constantin­-Dulcan o face la modul admirabil și memorabil, dovadă că lumea satului nu a încetat să viețuiască (așa cum credem mulți dintre noi!), ci este un organism viu, care se regenerează permanent.Laudă memoriei biografice, care ne luminează calea de a ști când și cum să ne întoarcem acasă!Întâlnirea cu Destinul este cartea de memorialistică a Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin­-Dulcan. A fost publicată inițial în 2008, ca volumul I al lucrării În căutarea sensului pierdut, alături de volumul II, Creierul şi Noua Spiritualitate (Editura Eikon), și a cunoscut două ediții. Ulterior, a apărut ca tom de sine stătător (în 2014, la Editura Eikon, și în 2018, la Editura Școala Ardeleană), tirajele fiind dăruite cu prilejul unor evenimente importante și fericite din viața autorului.Ediția de față, a V­-a, care este distribuită și promovată pe piața de carte, o reproduce pe cea din 2008, cu unele modificări și completări. Scrise cu mult talent literar, aceste pagini surprind aspecte demne de a fi cunoscute de către cititor, începând cu biografia profesorului și până la universul în care a trăit și trăiește, dovedind, încă o dată, vocația pentru scris a Domniei Sale.Prezenta versiune, tipărită în 2023, este un omagiu adus autorului la aniversarea a 85 de ani. Aceasta se bucură de o prefață semnată de Ioan­-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și e realizată sub auspiciile Asociației Civice Pro Mârghia de către Editura Școala Ardeleană

RON 87.40
1

Cartea din Valea Matragunii. Antologie de autor 1996-2020

Cartea din Valea Matragunii. Antologie de autor 1996-2020

Intre timp, am scris si am publicat cateva carti de poezie. Fiecare comentariu critic, despre volumele mele, era pentru mine o descoperire de sine. Tot timpul am crezut ca nu am pus pe cantarul poeziei excesivul din mine. Am amintit cateva secvente din devenirea mea intru poezie. Prin care am dobandit prieteni de viata lunga. Atat de necesari in lumea asta cu multe surprize. Ani de zile, asteptam toamna, sa ma intalnesc cu prietenii si poezia lor in satul de pe Mara. La fel se intampla si in acest an. La sfarsitul lunii septembrie, cuvintele limbii poetice vor fi o chemare la Desesti. Am stat de vorba cu nucul, din fata casei, provocator de poezie. A clipit din frunze. Iar eu am privit in oglinda prunciei mele si mi s-a aratat biblioteca din sura. De acolo a plecat totul. (GHEORGHE PARJA)Imbrac camasa iernii doar acasaSa ma fereasca de viscol si ninsoriIntind in lume mari corturi de matasaSub care frigul daltuie vioriPeste omaturi sclipeste ochi de lupUrsita iernii inconjoara sateNecunoscute drumuri de pamant se rupSi trec in oameni tainice, curateIn poduri merele din nou se cocSi se rosesc ferindu‑le inghetulPe ulita de piatra arde‑un focLa care se‑ncalzeste cantaretulImi vine dor de duca nesfarsitCand pasarea de abur luceste in oglinziSi ajung acasa dor incremenitIn noaptea lunga din colinziImbrac camasa iernii doar acasaPadurile ma urca spre GutaiPe unde‑as fi camasa ma apasaSi ma intoarce‑n cantecul dintai.(Camasa de iarna)Antologia pune alaturi de cititorul si comentatorul de poezie Gheorghe Parja statura poetului cu acelasi nume: atent la modulatiile clipei si visand durate prelungi, de o solemnitate calda si traganata a rostirii, retras in singuratatea umbrateca de poarta maramureseana, dar deschis, ca si ea, spre lume, numarand generos toate fetele luminoase ale prejmei, dar neiertator cu cele intunecate. Averea dintre coperti merita prefirata vers dupa vers. (IRINA PETRAS)Pentru poezie nu exista „tarziu”. Si chiar daca aparentele cronologice ma contrazic, imi place sa cred ca nici pentru poeti. Cu atat mai mult in cazul lui Gheorghe Parja, a carui poezie de factura dramatic-lirica, hranita de traditiile Maramuresului, dar si de sevele modernitatii, se situeaza dincolo de clipa, ca o marturie launtrica despre ce este fiinta poetului in orizontul istoriei. (LAURENTIU ULICI)Desi prin venele poemelor lui Gheorghe Parja mai curge un suvoi din sangele traditionalistilor, sunetul pur al modernitatii izbuteste sa infranga cliseul, tot astfel cum picatura de apa gaureste piatra. In urma acestei tenacitati sfredelitoare, numai bijuterii naturale: imagini somptuoase, cristaline, precum florile de mina. Poetul rascoleste, in poemele sale, urmele stramosilor, in care ghicim genealogia fiintei in genere, cauta intruparile arhetipale ale predecesorilor, proslavind, in tonul unui imn decent, intreaga istorie vazuta nu atat ca o avalansa de evenimente, cat ca o surpare geologica a amintirilor. (RADU G. TEPOSU

RON 90.00
1

Urma altoiului

Urma altoiului

Pe copertă: Inima de piatră de la Mănăstirea Hodoș-BodrogAvertismentParte dintre faptele narate în paginile care urmează se regăsesc în jurnalul inedit al unui personaj care a existat cu adevărat, jurnal care mi-a fost pus la dispoziție de una dintre nepoatele acestuia, doamna Corina G., căreia îi mulțumesc încă o dată. Despre acest jurnal am scris în reviste de specialitate. Cele mai multe pagini ale romanului sunt însă pură invenție. Ele se doresc să ilustreze o epocă agitată din istoria acestor pământuri. (Autorul)Un bildungsroman, o carte a formării și a cunoașterii de sine, dar și un roman-document al unei epoci zbuciumate din istoria Transilvaniei, acțiunea petrecându-se înainte și după cele două războaie mondiale, când Banatul multietnic, cândva provincie a Imperiului Austro-Ungar, în urma tratatelor semnate, a fost împărțit între cele trei state naționale, Iugoslavia, România și Ungaria. Pe fundalul tulburărilor interne, se schimbă și destinul notarului român Titus, persecutat pe nedrept pentru că a susținut alegerea unui primar de aceeași etnie cu el, în niște vremuri în care cei de la putere uitaseră valorile liberale proclamate de împărat. Așa după cum pomii pot fi îmbunătățiți printr-un altoi de calitate, și oamenii pot, cu ajutorul dat la vremea potrivită. Altoiul, dragii mei, este o tăietură dureroasă, planta suferă ca și noi, dar își va arăta roadele peste ani! Iar un altoi de calitate nu se poate face, țineți bine minte, copiii mei, decât cu multă dăruire și cu răbdare, în așa fel încât, după ce altoiul reușește, să nu se vadă pe plantă locul în care a fost făcut! Băgați de seamă, între oameni și plante este o mare asemănare! (ȘTEFAN DAMIAN) În ciuda unui mediu politic ostil și a unei istorii mari potrivnice, notarul Titus își construiește propria istorie mică de învingător și reușește să înfrângă ceea ce pare a fi blestemul destinului său: neputința de a prinde nicăieri rădăcini. Nevoit să renunțe de mai multe ori la tot și să pornească de la zero într-un alt loc al lumii, Titus reușește totuși, de fiecare dată, să se impună în societate, demonstrând forța pe care o are altoiul de calitate pe un portaltoi îndărătnic și că, deși „nu sîntu vremile supt cîrma omului, ci bietul om supt vremi”, tăria de caracter, munca, perseverența și demnitatea sunt cei mai solizi stâlpi pe care omul se poate susține pentru a rămâne mereu în picioare, fără să riște degringolada socio-familială ori chiar descompunerea morală.Urma altoiului probează astfel complexitatea forței de analiză psi­hologică și filosofică a autorului care antrenează cititorul pe calea introspecției, dar și a extrospecției, prefirându-i conștient și dozat, printre feliile de viață prezentate, informații sociale, istorice, etnografice și culturale esențiale pentru (re)cunoașterea unei epoci. (ALINA HUCAI) Ștefan Damian, profesor universitar, editor, traducător, eseist, romancier și poet, s-a născut în 1949, la Hodoș-Bodrog (Pecica, Arad). A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1972). Doctoratul în italiană, la Universitatea din București, cu o teză despre Federigo Tozzi, autor pe care, de altfel, l-a și tradus în românește. Redactor al revistei de cultură Echinox. A lucrat în diferite institute de cultură și a fost redactor de literatură la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1993, a predat italiana la Universitățile din Alba Iulia și Cluj-Napoca. A tradus peste 50 de volume de proză, poezie, eseistică, istorie, din italiană în română și 20 din română în italiană. A obținut diferite recunoașteri literare în România (Premiul UTC, 1981, pentru romanul Nunta și de două ori Premiul Filialei Cluj pentru traduceri) și în Italia („Il cavaliere di Capestrano”, 2005, ex aequo, Premio Internazionale di Letteratura del „Spoleto Art Festival”, 2014). Este cavaler al Republicii Italiene pentru merite culturale

RON 63.00
1

Vitraliul si fereastra. Poeti romani contemporani

Vitraliul si fereastra. Poeti romani contemporani

Complementar volumului Oglinda şi drumul. Prozatori contemporani, apărut la editura Cartea Românească în 2013, Vitraliul şi fereastra reuneşte texte despre poezia contemporană într-o încercare de radiografiere a semnalmentelor specifice literaturii noastre postdecembriste (în continuitate cu cele două mari perioade din trecutul recent: interbelică şi comunistă) şi înregistrând oscilaţii între poezia ca transfigurare, a modernităţii, şi poezia ca transcriere, a ultimelor decenii. Câteva Panoramări – scurte încercări de ordonare a poeziei de azi pe tendinţe la vedere ori subterane survolează mari teme, dar propun şi noi instrumente de lucru: poezia în văzul lumii, de la vedere la vedenie, întoarcerea refulatului, moartea în poezia mileniului trei, feminitatea limbii române ilustrată prin genosanalize, declinarea poeziei, singularitatea, despre locuire.. În secţiunea Poeţi şi cărţi, poeţii sunt aşezaţi în ordine alfabetică, în abordări schiţă de portret sau cu comentarii axate pe o singură carte ori pe mai multe. Ca şi în cazul prozei, autoarea crede că, oricâte asemănări s-ar contabiliza şi oricâte chenare s-ar inventa, până la urmă se impune din nou constatarea că avem de-a face cu singurătăţi. Titlul, Vitraliul şi fereastra, trimite, cum se poate deduce, la oscilaţiile între poezia ca transfigurare, a modernităţii, şi poezia ca transcriere, a ultimelor decenii. Cea dintâi – deasupra lumii, într-un efort de captare a esenţelor; cea de-a doua – în văzul lumii, exhibând neputinţa de a ajunge la esenţe. Vitraliul are vechime, înălţime, armonie, mister. El depinde de lumina de afară, dar nu renunţă la luminile proprii şi la interpretarea intermediată a lumii. Prin vitraliu, se încheagă paradoxul lui ca şi cum. Interogată, căutată, lumea rămâne, ba, mai mult, e chiar conservată ca poveste, mit, taină. Frânturi de esenţe se strecoară printre cioburi şi propun simfonii. Fereastra, în schimb, e a poeziei care priveşte în faţă realul, îi înregistrează mizeria, urâtul, concreteţea, fără a mai tenta o salvare sau sperând, copilăreşte, că dezvrăjirea îi va fi contrazisă. Cu vitraliul ne aflăm în plină orchestraţie euritmică. Vitraliile sunt înalte, pline de culoare. Zumzetul, foşnetul, cântecul sunt depline, iar poemul se desfată în de sine, cu superbia celui care, ştiindu-se trecător, are acces la veşnicii. Muritudinea e doar un chenar valorant, discret şi vag ameninţător, cât să condimenteze plinătatea clipei. Mai aproape de noi, geamul sumbru al realului priveşte el în interiorul poemului şi îi ameninţă armonia. În cele din urmă, poemul e singurul loc la îndemâna omului în care rostirea marilor întrebări face deja cât un răspuns. Poezia e întrebare/ îndoială disimulată, căci dă ocol metaforal datelor lumii pentru a prinde în plasa vorbelor „enigma nesplicată”. Iată cei 150 de poeţi „martori” (sunt înşirate aici numele poeţilor în seama cărora s-au conturat panoramările, dar şi ale celor comentaţi separat, în partea a doua a volumului): Sergiu Adam, Florenţa Albu, Ioan Alexandru, Adrian Alui Gheorghe, Al. Andriţoiu, Nicolae Avram, Ioan-Pavel Azap, A.E. Baconsky, George Bacovia, Ştefan Baghiu, Cezar Baltag, Sorin Basangeac, Horia Bădescu, Crista Bîlciu, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Oana Boc, Andrei Bodiu, Eta Boeriu, Mariana Bojan, Gabriel Bota, Hanna Bota, Emil Botta, Ion Brad, Rodica Braga, Nicolae Breban, Emil Brumaru, Virgil Bulat, Constanţa Buzea, Ion Caraion, Dana Catona, G. Călinescu, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu, Petre Cârdu, Magda Cârneci, Dumitru Cerna, Ruxandra Cesereanu, Doina Cetea, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Rita Chirian, Marius Chivu, Aura Christi, Ion Cocora, Dan Coman, Denisa Comănescu, Ion Cristofor, Dan Damaschin, Ştefan Damian, Vasile Dâncu, Vasile George Dâncu, Ioana Diaconescu, Leonid Dimov, Andrei Doboş, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Dragu, Geo Dumitrescu, Carmen Firan, Dinu Flămând, Radu Florescu, Şerban Foarţă, B. Fundoianu, Liviu Georgeascu, Ion Gheorghe, Vasile Gogea, Aurel Gurghianu, Dan Herciu, Ion Horea, Medeea Iancu, Dinu Ianculescu, Marius Ianuş, Vasile Igna, Letiţia Ilea, Doina Ioanid, Magda Isanos, Nora Iuga, Kocsis Francisko, Claudiu Komartin, Virgil Leon, Eliza Macadan, Vasile Macoviciuc, Rodica Marian, Mariana Marin, Ciprian Măceşaru, Ileana Mălăncioiu, Mircea Măluţ, Mihai Măniuţiu, Gabriela Melinescu, Virgil Mihaiu, Ion Minulescu, Nicolae Mocanu, Ioan Moldovan, Vlad Moldovan, Daniel Moşoiu, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Marcel Mureşeanu, Sânziana Mureşeanu, Viviana Muşa, Alexandru Muşina, Ioan Muşlea, Lucia Negoiţă, Ion Noja, Olimpiu Nuşfelean, Maria Pal, Aurel Pantea, Gheorghe Pârja, Cosmin Perţa, Mircea Petean, Marta Petreu, Ioan Pintea, Gavril Pompei, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Adrian Popescu, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Aurel Rău, Andra Rotaru, Daniel Săuca, Roxana Sicoe-Tirea, Dan Sociu, Marin Sorescu, Radu Stanca, Nichita Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Robert Şerban, Aurel Şorobetea, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Valentin Taşcu, Petre Tănăsoaica, Adr

RON 37.37
1

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Proiect editorial apărut sub egida Ministerului Culturii din Republica Cehă / Tento projekt vznikl pod patronátem Ministerstva kultury České republiky Ediție bilingvă / Dvojjazyčné vydání Traducere din limba cehă, prefață și note de / Překlad z češtiny, předmluva a poznámky: Mircea Dan Duță „Chiar și în spatele celor mai prostești dintre poezioare, rime, caramboluri sau travestiuri sonore se ascunde ceva ce transformă texte în aparență infantile sau, dimpotrivă, minuțios calculate într-o materie de nivel superior menită a deveni, oarecum involuntar, poezie.” (Dora Kaprálová, critic literar) ”I z té sebepitomější říkačky, rýmových karamboláží či travestií trčí cosi ,za‘. Cosi, co ze zdánlivě infantilních, či naopak chladně vykalkulovaných textů vytváří to, co přesahuje a jaksi mimoděk přechází v poezii.“ (Dora Kaprálová, literární kritička) „Milan Ohnisko scrie o poezie variată și multicoloră, alternează curajos atitudinile/personajele comice și tragice, dar, cu precădere în ultimele volume, reușește și să mărturisească sensibil și convingător despre drama existenței umane, însă fără a se trăda ca om și ca poet, fără a renunța la sine sau la stilul său propriu. Sperăm că prezenta antologie se va dovedi convingătoare pentru cititorul român, care încă nu a avut posibilitatea să cunoască opera unuia dintre cei mai mari poeți contemporani cehi, europeni și mondiali.” (Mircea Dan Duță) ”Milan Ohnisko píše poezii různorodou a pestrobarevnou, bravurně střídá komické a tragické figury, ale také dokáže, hlavně v posledních sbírkách, citlivě a přesvědčivě vyjádřit dramatičnost lidské existence, aniž by se sám sebe nebo svého původního stylu nějak zříkal. Doufáme, že po několika letech, kdy se věnoval knižním rozhovorům, se Milan Ohnisko zase vrátí k poezii. A doufáme také, že tento výbor přesvědčí o jeho kvalitách rumunského čtenáře, který dosud neměl možnost poznat zblízka tvorbu jednoho z nejlepších současných českých, evropských a světových básníků.“ (Mircea Dan Duță) Poetul, editorul, redactorul și jurnalistul cultural MILAN OHNISKO, dizident și semnatar al Chartei 77, s-a născut la Brno pe 16 iulie 1965. Din cauza convingerilor sale anticomuniste timpurii, a fost nevoit să părăsească prematur gimnaziul în 1981 și, un an mai târziu, și Școala Medie de Biblioteconomie. În timpul Normalizării, a lucrat ca muncitor în construcții, recuziter, cititor de contoare pentru apă, paznic de șantier etc. După căderea comunismului, a devenit corespondent al filialei cehe a Agenției de Informare din Europa de Est (VIA). Apoi a înființat la Brno Editura G (a.k.a. Ohnisko) și o librărie, care au funcționat până în 1997. Între anii 2001 și 2005 a fost angajat la Editura Petrov (mai târziu, Druhé město), apoi a colaborat mult timp cu diverse edituri în calitate de redactor de carte independent. S-a mutat la Praga în 2012, iar acum este redactor-șef adjunct al reputatei reviste literare Tvar. Opera sa timpurie nu a putut apărea în timpul Normalizării, astfel încât autorul a publicat în regim de samizdat (în revistele anticomuniste underground Vokno, Edice Petlice, Fragment K, Magazín SPUSA) și în revista diasporei cehe Listy. Este prezent, de asemenea, în numeroase almanahuri și antologii de prestigiu. În străinătate, poeziile sale s-au bucurat de mare succes mai ales în Franța, Polonia și Germania. Trupele Já jsem poznal…, Nahoru po schodišti dolů band, Putrescin și Hm... au preluat unele dintre textele sale și le-au pus pe muzică. Ohnisko este, de asemenea, autorul unui text poetic-reflexiv din catalogul Women’s Yard, care a însoțit în anul 2013 proiectul cu același titlu al artistei plastice și psihanalistei Kamila Ženatá. Aceasta a organizat cu patru ani mai târziu și expoziția multimedia Orizontul evenimentelor (finală) găzduită de Centrul pentru Artă Contemporană DOX din Praga, Ohnisko fiind curator al expoziției și artist în rezidență. Activitatea sa redactorială și editorială este de asemenea foarte bogată. Mai puțin se știe însă că, ocazional, Ohnisko a lucrat și ca traducător: de exemplu, a tradus, împreună cu Vanda Senko Ohnisková, romanul Insula de Aldous Huxley. Volumul său Lumina din rană a fost distins în 2017 cu prestigiosul premiu național Magnesia Litera pentru Poezie. Până acum, Ohnisko a publicat volumele: Înainte de anul 1989: Mărturisiri. Colaj de poeme din anii 1985-1987 (în regim de samizdat); Poezii (volum fără vreo datare mai precisă) =??= (în regim de samizdat). După anul 1989: Detox (1999); Îmbrățișează demonul (2001); Friptură de porc cu câine pe varză (2003); Milancolia (2005); Idee creață (2006); Love! (2007); Infernul azuriu (2009); Contact neprotejat (2012); Animalul meu heraldic este un copac (2015); Lumina din rană (2016); Bătrânul pop (2021). Alte titluri: Who The Fuck Is David Koller? (carte-interviu, 2017); Ca și când aș trăi două vieți: interviu cu Daniela Drtinová (carte-interviu)

RON 33.95
1

Eminescu în memoria timpului

Eminescu în memoria timpului

Cuvânt-înainte de Ștefan VișovanPe copertă: Bustul în bronz al Poetului Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Ioan Marchiș, amplasat în fața Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare Nota editorului: Ediția Eminescu în memoria timpului cuprinde, într-o formă revăzută, îmbogățită și actualizată, informația cuprinsă în Dicționarul cronologic Mihai Eminescu și cele mai importante studii scrise și publicate de eminescologul Săluc Horvat în aproape jumătate de secol dedicat cercetării vieții și operei lui Mihai Eminescu. Ideile nu au viață decât acolo unde oamenii sunt gata să moară pentru dânsele; acolo, însă, unde oamenii pot cuteza să grăiască public ori să scrie fără a fi pătrunși de ceea ce zic, acolo oamenii trăiesc și ideile mor. (Mihai Eminescu) Din dorința de a-l apropia pe Mihai Eminescu de cititorul de astăzi și de cei ce vor urma, de a înlesni drumul spre o mai bună cunoaștere și înțelegere a vieții și operei sale, a modului în care a fost cunoscut și receptat de contemporanii săi și de posteritate și, mai ales, de a sublinia încercările, mai vechi și mai noi, de a-l îndepărta de cititorii săi, ne-am propus o rescriere a biografiei sale. De data aceasta, într-o formulă aparte. În locul unei biografii romanțate de tipul multora dintre cele care s-au scris până acum, sub forma unor evocări, memorii, întâmplări din viața poetului, în care s-a urmărit mai ales partea emoțională, nu de puține ori, pline de înflorituri, mitizări sau denigrări, în demersul nostru, ne-am propus și am urmărit viața și activitatea lui Eminescu de-a lungul timpului, etapă cu etapă, prezentându-le așa cum s-au desfășurat, pornind de la date reale extrase din documente și consemnări reținute de istoria literară. Un Eminescu așa cum a fost și cum a rămas în memoria timpului. (Săluc Horvat) Cartea lui Săluc Horvat este, în sine, o contribuție fundamentală la cunoașterea geniului eminescian, o sinteză realizată cu talent și pricepere, cu devotament și responsabilitate, cu respectarea rigorilor științifice. Ea oferă o informație densă, prelucrată cu profesionalism, care vine, cu generozitate, atât în sprijinul cititorului obișnuit, interesat și iubitor de Mihai Eminescu, cât și al specialistului, al eminescologului, căruia îi pune la dispoziție date utile, care au darul de a contribui la conturarea unei imagini cuprinzătoare a omului deplin al culturii românești. (Ștefan Vișovan) Dicționarul cronologic Eminescu, alcătuit de Săluc Horvat, este un act de cultură, de pietate, de erudiție, indispensabil cercetătorilor și iubitorilor operei lui Eminescu, din care, deschizându-l la orice pagină, aflăm detalii despre afirmarea eclatantă a celui mai expresiv și reprezentativ geniu al spiritualității noastre. (Gheorghe Bulgăr) Săluc Horvat e, în modul său de a fi, un om al Nordului. Având chiar deasupra capului Steaua Polară, împresurat de curenții ageri ai Septentrionului, el judecă la rece, privește dintr-un punct fix lucrurile/realitățile/fenomenele, dar cu o perspectivă pliată, deschisă în evantai. Țintește faptele în miezul lor fenomenologic, în specificitatea și dimensiunile esențiale, care le dau configurația obiectivă. (Mihai Cimpoi) Vechi și pasionat eminescolog, Săluc Horvat este un spirit neliniștit și plin de idei, robind mereu, sistematic și persuasiv, la crearea unui nou soclu pentru poetul nostru național, un soclu pe măsura contemporaneității. (Mircea Popa) Unul dintre cei mai stăruitori comentatori ai operei și vieții lui Mihai Eminescu, așa cum se reprezintă în critica și istoriografia actuală, este Săluc Horvat. Iată, așadar, un împătimat în ale eminescologiei. (Constantin Cubleșan) Cuprins Cuvânt-înainte de Ștefan VișovanRomanul vieții lui Mihai EminescuMihai Eminescu în conștiința poporului românDe la Emin Osman la EminoviciMihai Eminescu în memoria timpuluiDe la Mihail Eminovici la Mihai EminescuEminescu după Eminescu Receptarea și editarea operei lui Mihai Eminescu (ediții și editori)Titu MaiorescuVasile G. Morțun, un nou început în editarea lui EminescuA.D. XenopolIon ScurtuA.C. CuzaGarabet IbrăileanuMihail DragomirescuGheorghe Bogdan-DuicăConstantin BotezGeorge CălinescuTudor VianuPerpessicius (Dumitru S. Panaitescu), Eminescu – Opere, ediție criticăAlte edițiiEdiții noi și reeditări necesare. Mihai Eminescu – Opere, volumul XVIMihai Eminescu – Opere, volumul XVIIMihai Eminescu – Opera poeticăO ediție anastatică a Operei lui Mihai EminescuEugen Simion, editor al manuscriselor lui Eminescu Mihai Eminescu în critica literară actualăMai este Eminescu actual?Mihai Eminescu în Oglinzi paralelePolimorfismul operei eminescieneEminescu în reprezentări criticeConstantin Cubleșan, noi lecturi eminescieneDefăimarea lui EminescuTudor Nedelcea, Pentru mine, Eminescu...Eminescu în Colecția „Eminesciana”Eminescu în viziunea criticilor clujeniAvatarurile proze

RON 89.90
1