109 rezultate (0,18294 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Prietena mea, Anne Frank

Prietena mea, Anne Frank

„Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.”Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă. În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva. „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943Recenzii „O carte sfâșietoare despre prietenie, pierdere și supraviețuire. Împărtășind povestea vieții sale, Hannah Goslar îi aduce un omagiu celei mai bune prietene, Anne Frank, și milioanelor de oameni care au pierit în urma Holocaustului. O carte care ne învață cum să ne păstrăm umanitatea în fața răului.” ― Ronald Leopold, Director Executiv al Casei Anne Frank„Această carte, la fel ca și autorul ei, oferă contextul esențial pentru a înțelege o parte mai puțin cunoscută a vieții lui Anne Frank.” - Jack Fairweather, Câștigător Premiului Costa, al cărții „Voluntarul”„Hannah are cu siguranță o poveste pe care o împărtășește cu sufletul deschis. În multe privințe, experiența ei este similară cu cea a lui Anne Frank.” – Francine Prose, The Washington Post„Hannah Pick-Goslar povestește atât de uman despre bucuriile prieteniei cu Anne Frank , dar și despre detaliile îngrozitoare ale vieții sub regimul nazist al lui Hitler. O relatare devastatoare despre Holocaust.” – Olivia B. Waxman, TIME„Citim despre o istorie dureroasă și relevantă pentru cititorii interesați de Anne Frank și de memoriile din perioada Holocaustului.” – Kirkus Review

RON 39.90
1

Pachet Pledoarii împotriva întunericului

Pachet Pledoarii împotriva întunericului

Rezumat Prietena mea, Anne Frank „Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.”Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă. În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva. „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943Recenzii „O carte sfâșietoare despre prietenie, pierdere și supraviețuire. Împărtășind povestea vieții sale, Hannah Goslar îi aduce un omagiu celei mai bune prietene, Anne Frank, și milioanelor de oameni care au pierit în urma Holocaustului. O carte care ne învață cum să ne păstrăm umanitatea în fața răului.” ― Ronald Leopold, Director Executiv al Casei Anne Frank„Această carte, la fel ca și autorul ei, oferă contextul esențial pentru a înțelege o parte mai puțin cunoscută a vieții lui Anne Frank.” - Jack Fairweather, Câștigător Premiului Costa, al cărții „Voluntarul”„Hannah are cu siguranță o poveste pe care o împărtășește cu sufletul deschis. În multe privințe, experiența ei este similară cu cea a lui Anne Frank.” – Francine Prose, The Washington Post„Hannah Pick-Goslar povestește atât de uman despre bucuriile prieteniei cu Anne Frank , dar și despre detaliile îngrozitoare ale vieții sub regimul nazist al lui Hitler. O relatare devastatoare despre Holocaust.” – Olivia B. Waxman, TIME„Citim despre o istorie dureroasă și relevantă pentru cititorii interesați de Anne Frank și de memoriile din perioada Holocaustului.” – Kirkus ReviewsFragment„Vocea Annei aparținea unei lumi foarte îndepărtate de locul acela, aparținea Pieței Merwedeplein în care ne petreceam după-amiezile complet acaparate de jocuri și de propria noastră imaginație. Acolo nu flămânzeam niciodată și dormeam în niște paturi calde, după ce părinți noștri cei iubitori ne pupau de noapte bună. Dar cu vocea aceea, pe care o cunoșteam prea bine, Anne îmi spunea că deținuții de la Auschwitz erau uciși cu gaze și că printre victime se număraseră și părinții ei. Cum era cu putință așa ceva?”.Rezumat Micul ingrijitor de cai „Murisem în multe feluri, dar mintea și corpul celui pe care odinioară îl chemase Heinz Oster încă funcționau, creierul încă îi gândea, inima încă îi bătea, încă respira. Mi-am dat seama, pe cât putea un adolescent de șaisprezece ani, că nu mă pierdusem niciodată pe mine cu totul.”Mărturiile sfâșietoare ale lui Heinz Oster, micul îngrijitor de cai de la Auschwitz, dezvăluie realitățile terifiante din lagărele de concentrare și modul în care un băiat de doar șaisprezece ani a reușit să supraviețuiască unei întâlniri cu plutonul de execuție, riscului de a fi condamnat oricând să piară și foametei nemiloase. Cum a putut el să-și păstreze speranța într-un loc în care viața sa valora mai puțin decât cea a calului pe care îl îngrijea?Repartizat la munca istovitoare din grajdurile de cai de la Auschwitz, Heinz s-a agățat cu disperare de credința că, dacă își îndeplinea îndatoririle în fiecare zi, avea șansa să prindă un nou răsărit. Din cei 2 011 de evrei care au fost arestați de Gestapo și deportați din Köln în 1941, doar 23 au supraviețuit. Heinz a fost unul dintre ei. Paginile acestei cărți îți dezvăluie povestea sa, o poveste care îți distruge încrederea în umanitate pentru ca apoi să o reclădească grație empatiei și credinței, adevărații salvatori ai omenirii.Recenzii „Henry Oster este mai mult decât un supraviețuitor. Relaterea lui despre cum și-a revenit din acea stare în care se simțea «ca și cum ar fi murit în multe feluri» este plină de speranță. Devotamentul său față de o familie extrem de iubitoare, respectul pentru ceilalți și parcursul său victorios în recăpătarea controlului vieții sunt o lecție pentru toți cei care se simt pierduți în lumea de azi.” ̶- Linda Rader Overman, autoarea cărții „Letters Between Us"„O carte de memorii dureroasă, care merge dincolo de orice imaginație.” – Stuart Kuttner, Redactor-Șef la News International„Nu poți să-ți imaginezi ororile unui lagăr de concentr

RON 69.90
1

Pachet Războiul supraviețuirii

RON 79.90
1

Pachet O minte care te poate salva

RON 119.90
1

Pachet Inimi prinse în război

RON 89.90
1

Pachet Regăsirea unei vieți pierdute

RON 119.00
1

Pachetul Prin ochii supraviețuitorilor

Pachetul Povești din inima Auschwitzului

Pachetul Povești din inima Auschwitzului

REZUMAT VÂNĂTORUL DE NAZIȘTIDescoperă o carte tulburătoare care documentează inumanitatea omului față de om și o poveste a Holocaustului ca nicio alta.Josef Lewcowicz avea doar 16 ani când i s-a dat prima slujbă de a încărca cu lopata oase umane într-o roabă, în lagărul de concentrare din Płaszów. A trăit sub spectrul morții ani de zile. Apoi, din pradă, a devenit prădător, aducându-l pe cel mai mare persecutor al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth, în fața justiției. Goeth era comandantul lagărului, ale cărui crime și brutalitate celebre au fost portretizate de Ralph Fiennes în filmul Lista lui Schindler.Una dintre ultimele relatări semnificative despre Holocaust, Vânătorul de naziști este povestea uimitoare a curajului și rezilienței unui supraviețuitor care a transformat suferința de nedescris în putere și a devenit din victimă vânător. La doar 16 ani, Josef Lewkowicz a devenit un număr, prizonierul 85314, în lagărul de concentrare Krakow-Plaszow. Forțat permanent să muncească până la epuizare în condiții inumane și să trăiască sub amenințarea constantă a violenței extreme și a morții, Josef a fost martorul ororilor din șase dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz, Mauthausen și Ebensee. Dar a supraviețuit. Singurul dintr-o familie extinsă de 150 de persoane. În virtutea unui înalt comandament moral, Josef s-a alăturat poliției evreiești, iar apoi a fost recrutat ca ofițer de informații pentru Armata SUA, care i-a oferit o echipă pentru a căuta naziști ascunși. Astfel, Josef a jucat un rol crucial în identificarea și aducerea în fața justiției a celui mai crud torționar al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth. El era comandantul lagărului, iar crimele și brutalitatea sa au devenit cunoscute lumii întregi datorită filmului Lista lui Schindler. Însă nu aceasta a fost răzbunarea lui Josef Lewkowicz. Adevărata sa răzbunare a fost însăși viața care a mers mai departe, de la o generație la alta, prin familia sa, copiii și nepoții care s-au născut şi trăiesc deplin, sfidând astfel dorința naziștilor de a-i extermina.Rezumat Prietena mea, Anne Frank „Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.”Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă. În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva. „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943Recenzii „O carte sfâșietoare despre prietenie, pierdere și supraviețuire. Împărtășind povestea vieții sale, Hannah Goslar îi aduce un omagiu celei mai bune prietene, Anne Frank, și milioanelor de oameni care au pierit în urma Holocaustului. O carte care ne învață cum să ne păstrăm umanitatea în fața răului.” ― Ronald Leopold, Director Executiv al Casei Anne Frank„Această carte, la fel ca și autorul ei, oferă contextul esențial pentru a înțelege o parte mai puțin cunoscută a vieții lui Anne Frank.” - Jack Fairweather, Câștigător Premiului Costa, al cărții „Voluntarul”„Hannah are cu siguranță o poveste pe care o împărtășește cu sufletul deschis. În multe privințe, experiența ei este similară cu cea a lui Anne Frank.” – Francine Prose, The Washington Post„Hannah Pick-Goslar povestește atât de uman despre bucuriile prieteniei cu Anne Frank , dar și despre detaliile îngrozitoare ale vieții sub regimul nazist al lui Hitler. O relatare devastatoare despre Holocaust.” – Olivia B. Waxman, TIME„Citim despre o istorie dureroasă și relevantă pentru cititorii interesați de Anne Frank și de memoriile din perioada Holocaustului.” – Kirkus ReviewsFragment„Vocea Annei aparținea unei lumi foarte îndepărtate de locul acela, aparținea Pieței Merwedeplein în care ne petreceam după-amiezile complet acaparate de jocuri și de propria noastră imaginație. Acolo nu flămânzeam niciodată și dormeam în niște paturi calde, după ce părinți noștri cei iubitori ne pupau de noapte bună. Dar cu vocea aceea, pe care o cunoșteam prea bine, Anne îmi spunea că deținuții

RON 119.00
1

Pachet Mărturii pentru istorie

Pachet Mărturii pentru istorie

Rezumat SHOWMAN – Simon Shuster – BookzoneO cronică nemilos de obiectivă care te poartă în culisele războiului, direct în buncărul lui Zelenski. Relatarea lui Simon Shuster ne invită să stăm față în față cu un om prins între dorința de a-și elibera țara de sub influența opresivă a Rusiei lui Vladimir Putin și prețul cumplit pe care poporul său îl plătește în lupta pentru libertate.Shuster l-a întâlnit pentru prima dată pe Zelenski în culisele unuia dintre ultimele sale spectacole, iar după alegerea sa și invazia din februarie 2022, l-a urmat în tranșee, buncăre și săli de consiliu încărcate de o tensiune insuportabilă.Acum, după patru ani de interviuri cu Zelenski și familia sa, cu miniștrii și comandanții săi militari, cu cei care îl aplaudă, dar și cu cei care îl contestă, autorul construiește un portret echilibrat al liderului Ucrainei, subliniind luminile și umbrele unui SHOWMAN care a reușit să câștige simpatia oamenilor și a guvernelor din întreaga lume.BONUS: CARTE CADOU – RĂZABOIUL PRIN OCHII UNUI COPILAnaliza detaliată și obiectivă realizată de Shuster a evenimentelor din Ucraina și a evoluției lui Zelenski este completată perfect de povestea încărcată de emoție a micuței Yevei Skalietska, fetița care descrie în jurnalul său toate trăirile unui copil care fuge din calea războiului. „Cartea Yevei Skalietska este strigătul de neputință și curaj, totodată, al unei fetițe alungate din raiul ei de Acasă. ” – Părintele Constantin Necula„Un reportaj extins sclipitor... Cartea lui Shuster reușește să prezinte cu acuratețe un personaj complex. ” - TIME Magazine„Primul an de invazie, așa cum a fost trăit de cei care s-au aflat chiar în mijlocul furtunii.”— Daily Telegraph„Un tur de forță narativ care ne poartă în culisele buncărului președintelui Ucrainei. Este cartea despre Zelenski pe care o așteptam cu toții.” — Catherine Belton, autor și jurnalist„Cel mai intim portret al lui Zelenski, omul din centrul unei drame mondiale, realizat de unul dintre cei mai buni scriitori din domeniu, Simon Shuster.” - Serhii Plokhy, istoric și scriitor„Un portret puternic și evocator al uneia dintre cele mai remarcabile personalități ale epocii noastre.”– Anne Applebaum, istoric și jurnalist, laureată a premiului Pulitzer Rezumat PRIETENA MEA, ANNE FRANK – HANNAH PICK-GOSLAR„Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.” Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank. În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă.  În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva.  „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943 Recenzii: O carte sfâșietoare despre prietenie, pierdere și supraviețuire. Împărtășind povestea vieții sale, Hannah Goslar îi aduce un omagiu celei mai bune prietene, Anne Frank, și milioanelor de oameni care au pierit în urma Holocaustului. O carte care ne învață cum să ne păstrăm umanitatea în fața răului.” ― Ronald Leopold, Director Executiv al Casei Anne Frank „Această carte, la fel ca și autorul ei, oferă contextul esențial pentru a înțelege o parte mai puțin cunoscută a vieții lui Anne Frank.” - Jack Fairweather, Câștigător Premiului Costa, al cărții „Voluntarul” „Hannah are cu siguranță o poveste pe care o împărtășește cu sufletul deschis. În multe privințe, experiența ei este similară cu cea a lui Anne Frank.” – Francine Prose, The Washington Post  Rezumat MICUL ÎNGRIJITOR DE CAI – DEXTER FORD, HENRY OSTER „Murisem în multe feluri, dar mintea și corpul celui pe care odinioară îl chemase Henry Oster încă funcționau, creierul încă îi gândea, inima încă îi bătea, încă respira. Mi-am dat seama, pe cât putea un adolescent de șaisprezece ani, că nu mă pierdusem niciodată pe mine cu totul.”Mărturiile sfâșietoare ale lui Henry Oster, micul îngrijitor de cai de la Auschwitz, dezvăluie realitățile terifiante din lagărele de concentrare și modul în care un băiat de doar șaisprezece ani a reușit să

RON 99.90
1

Pachet Aripi tăiate

Pachet Aripi tăiate

Micul mincinos - Mitch AlbomUn roman sfâșietor, inspirat de o poveste mai puțin cunoscută din Al Doilea Război Mondial, despre consecințele devastatoare ale minciunii și puterea vindecătoare a iubirii.Nico Krispis, în vârstă de unsprezece ani, nu a spus niciodată o minciună. În 1943, când naziștii invadează orașul său natal, Salonic, reputația de copil care spune întotdeauna adevărul îi atrage imediat atenția unui ofițer german. Acesta îi propune o învoială: pentru a-și salva familia, Nico trebuie să îi convingă pe ceilalți evrei din comunitate să urce în trenurile care îi vor duce „spre nord”, unde, aparent, îi așteaptă locuri de muncă și siguranță. Fără să știe că totul este o minciună crudă, băiatul acceptă, prezentându-se în fiecare zi la peron pentru a-i liniști pe oamenii în mijlocul cărora crescuse. În ziua în care ultimul tren este încărcat, Nico își vede propria familie împinsă într-un vagon de vite. Înțelegând că a fost manipulat să-i trimită pe toți cei dragi ‒ și întreaga sa comunitate ‒ către moarte, băiatul își jură că nu va mai spune niciodată adevărul. Mitch Albom dezvăluie consecințele profunde ale războiului asupra spiritului uman, împletind poveștile a patru personaje cu ororile lagărelor de concentrare. Pe rând, Nico, bântuit de dorința de a fi iertat; Sebastian, fratele mai mare obsedat de răzbunare; Fannie, tânăra care trebuie să aleagă între doi frați; și Udo Graf, ofițerul nazist ale cărui minciuni odioase le-au distrus viețile, devin ecouri ale fragilității și complexității umane Prietena mea, Anne Frank - Hannah Pick-Goslar „Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.” Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank. În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă. În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva.  „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 194

RON 69.90
1

Pachet În umbra trecutului

Pachet În umbra trecutului

Fiul negustorului de umbrele - Tod LendingO poveste impresionantă despre sacrificiu, iubire și puterea de a pune binele celor dragi mai presus de propria suferință, chiar și în cele mai întunecate momente ale istoriei.Reuven, un tânăr evreu de 17 ani, lucrează alături de tatăl său, un meșteșugar iscusit, la confecționarea celor mai rafinate umbrele din Polonia. Odată ce le invadează ţara, naziștii le confiscă afacerea, îi alungă din propria casă și condamnă întreaga comunitate evreiască la suferință. Zelda, fata pe care Reuven o iubește, dispare din oraş, împreună cu familia ei, iar atât băiatul, cât și tatăl său sunt obligați să îndure munci istovitoare care îi împing la limita supraviețuirii. Singura lor șansă este fuga – dar nu toți vor reuși să scape cu viață.Rănit și urmărit de naziști, Reuven ajunge în grija unui fermier din afara oraşului Przemyśl. Soția fermierului însă nu împărtășește aceeași compasiune pentru evrei. Băiatul este hotărât să se întoarcă în ghetoul din Cracovia, pentru a o găsi pe Zelda, dar, într-o Polonie sfâșiată de război, pericolele pândesc la tot pasul.Cu o atenție excepțională la detalii, Fiul negustorului de umbrele își poartă cititorii în inima Cracoviei, surprinzând cu o forță viscerală destrămarea unei comunități vulnerabile. Romanul impresionează nu numai prin acuratețea sa istorică, ci și prin explorarea profundă și intimă a legăturilor de familie, sudate chiar și în mijlocul unor orori de neimaginat.Prietena mea, Anne Frank - Hannah Pick-Goslar„Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.”Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă. În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva. „Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943 Vânătorul de naziști - Josef Lewkowicz și Michael CalvinVânătorul de naziști este povestea uimitoare a curajului și rezilienței unui supraviețuitor care a transformat suferința de nedescris în putere și a devenit din victimă vânător.  La doar 16 ani, Josef Lewkowicz a devenit un număr, prizonierul 85314, în lagărul de concentrare Krakow-Plaszow. Forțat permanent să muncească până la epuizare în condiții inumane și să trăiască sub amenințarea constantă a violenței extreme și a morții, Josef a fost martorul ororilor din șase dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz, Mauthausen și Ebensee. Dar a supraviețuit. Singurul dintr-o familie extinsă de 150 de persoane.  Pentru a se asigura că astfel de crime nu se vor mai repeta niciodată, Josef s-a alăturat poliției evreiești, iar apoi a fost recrutat ca ofițer de informații pentru Armata SUA, care i-a oferit o echipă pentru a căuta naziști ascunși.  Astfel, Josef a jucat un rol crucial în identificarea și aducerea în fața justiției a celui mai crud torționar al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth. El era comandantul lagărului, iar crimele și brutalitatea sa au devenit cunoscute lumii întregi datorită filmului Lista lui Schindler.  Însă nu aceasta a fost răzbunarea lui Josef Lewkowicz. Adevărata sa răzbunare a fost însăși viața care a mers mai departe, de la o generație la alta, prin familia sa, copiii și nepoții care s-au născut şi trăiesc deplin, sfidând astfel dorința naziștilor de a-i extermina.„O călătorie captivantă, convingătoare, fascinantă. Josef Lewkowicz este un erou în cel mai profund sens al cuvântului. Vânătorul de naziști ne sperie și ne inspiră în același timp. Este o lectură obligatorie." - Tova Friedman, autoarea cărții „Fiica de la Auschwitz" „O mărturie cu adevărat înfricoșătoare, spusă uman, într-un stil alert și captivant. Nu vei putea să o lași din mână - chiar și în acele momente în care adevărul pare prea dureros pentru a fi citit." — Sophy Roberts, autoarea cărții „The lost pianos of Siberia" „Singură, vânătoarea lui Josef împotriva naziștilor este remarcabilă, dar apoi, combinată cu găsirea copiilor evr

RON 108.00
1

Dezvăluirea

Dezvăluirea

Până când obsesia ne va despărți!După ce soțul ei piere într-un accident devastator, psihiatra Meredith McCall se simte complet pierdută. Prinsă într-un declin profund atât mental, cât și profesional, ea caută cu disperare o cale de a-și gestiona durerea. Soluția pare să apară atunci când îl întâlnește pe Gabriel Wright, un bărbat care și-a pierdut soția și copilul în același accident în care a fost implicat și Connor, soțul lui Meredith.Fascinată de felul în care Gabriel reușește să-și continue viața după o astfel de tragedie, Meredith începe să-l urmărească zilnic, dezvoltând o obsesie profundă față de el. Însă când Gabriel intră în cabinetul ei ca pacient fără să știe cu cine are de-a face, Meredith realizează că ar încălca toate normele morale dacă l-ar trata. Cu toate acestea, nu se poate desprinde de el și decide să facă următorul pas. Din acel moment, obsesia ei depășește orice limită, conducând-o pe un drum fără întoarcere.„O pânză de păianjen în care suferința, pasiunea și obsesia se împletesc periculos, creând o poveste care te va lăsa fără cuvinte.” - ELLE KENNEDY„Povestea nu este doar despre o relație între un terapeut și un pacient, ci este o explorare profundă a pierderii și a felului în care traumele personale pot remodela viețile oamenilor. Meredith, protagonista, este atât de bine construită încât te simți de parcă ai fi în mintea ei pe tot parcursul romanului. Relația cu Gabriel devine din ce în ce mai complicată, iar modul în care cei doi ajung să interacționeze este atât de tensionat și intens încât nu poți să lași cartea din mână.” – Jenny„Wow, nu mă așteptam deloc la asta! Cartea te face să te gândești la tot ce ți-ai imaginat vreodată despre viața personală a terapeutului tău. Meredith este un personaj fascinant, plin de contradicții. Este în același timp vulnerabilă și puternică, iar felul în care se dezvoltă relația ei cu Gabriel este pur și simplu incredibil.” – Sonia„Vi Keeland a creat un thriller psihologic care te ține în priză de la început până la final. Relația dintre Meredith și Gabriel este complexă și te face să te întrebi constant cât de departe poți merge când vine vorba de relațiile interumane.” - Chri

RON 39.90
1

Pachet Povesti nespuse ale Holocaustului

Pachet Povesti nespuse ale Holocaustului

VÂNĂTORUL DE NAZIȘTIDescoperă o carte tulburătoare care documentează inumanitatea omului față de om și o poveste a Holocaustului ca nicio alta.Josef Lewcowicz avea doar 16 ani când i s-a dat prima slujbă de a încărca cu lopata oase umane într-o roabă, în lagărul de concentrare din Płaszów. A trăit sub spectrul morții ani de zile. Apoi, din pradă, a devenit prădător, aducându-l pe cel mai mare persecutor al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth, în fața justiției. Goeth era comandantul lagărului, ale cărui crime și brutalitate celebre au fost portretizate de Ralph Fiennes în filmul Lista lui Schindler.Una dintre ultimele relatări semnificative despre Holocaust, Vânătorul de naziști este povestea uimitoare a curajului și rezilienței unui supraviețuitor care a transformat suferința de nedescris în putere și a devenit din victimă vânător. La doar 16 ani, Josef Lewkowicz a devenit un număr, prizonierul 85314, în lagărul de concentrare Krakow-Plaszow. Forțat permanent să muncească până la epuizare în condiții inumane și să trăiască sub amenințarea constantă a violenței extreme și a morții, Josef a fost martorul ororilor din șase dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz, Mauthausen și Ebensee. Dar a supraviețuit. Singurul dintr-o familie extinsă de 150 de persoane. În virtutea unui înalt comandament moral, Josef s-a alăturat poliției evreiești, iar apoi a fost recrutat ca ofițer de informații pentru Armata SUA, care i-a oferit o echipă pentru a căuta naziști ascunși. Astfel, Josef a jucat un rol crucial în identificarea și aducerea în fața justiției a celui mai crud torționar al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth. El era comandantul lagărului, iar crimele și brutalitatea sa au devenit cunoscute lumii întregi datorită filmului Lista lui Schindler. Însă nu aceasta a fost răzbunarea lui Josef Lewkowicz. Adevărata sa răzbunare a fost însăși viața care a mers mai departe, de la o generație la alta, prin familia sa, copiii și nepoții care s-au născut şi trăiesc deplin, sfidând astfel dorința naziștilor de a-i extermina. FRAGMENT„Aşa cum noaptea ne rugam să se facă dimineaţă, în timpul zilei ne rugam să se facă noapte. Vă puteţi imagina o astfel de viaţă? O viaţă fără zi, fără noapte, fără mâncare, fără speranţă, fără răgaz? Îţi găseai izbăvirea într-o bucată de pâine. Te temeai în permanenţă că ţi se putea întâmpla ceva – bunăoară să fii împuşcat sau atacat fără motiv. Imaginaţi-vă cum ar fi să trăiţi în astfel de circumstanţe zi de zi, vreme de mai mulţi ani.Femeile erau tratate înfiorător, cu mai puţin respect decât cel de care se bucurau catârii a căror muncă ele adesea o suplineau. În vreme ce noi, bărbaţii, construiam calea ferată, de la cariera de piatră la ramblee, ele erau înhămate la vagonetele pline cu balast de şină, pe care la duceau, cocârjate, la deal, adesea alunecând din pricina saboţilor din lemn care aveau o aderenţă foarte scăzută. Rata mortalităţii era cutremurătoare.” RECENZII„O călătorie captivantă, convingătoare, fascinantă. Josef Lewkowicz este un erou în cel mai profund sens al cuvântului. „Supraviețuitorul” ne sperie și ne inspiră în același timp. Este o lectură obligatorie." - Tova Friedman, autoarea cărții „Fiica de la Auschwitz"„O mărturie cu adevărat înfricoșătoare, spusă uman, într-un stil alert și captivant. Nu vei putea să o lași din mână - chiar și în acele momente în care adevărul pare prea dureros pentru a fi citit." — Sophy Roberts, autoarea cărții „The lost pianos of Siberia"„Singură, vânătoarea lui Josef împotriva naziștilor este remarcabilă, dar apoi, combinată cu găsirea copiilor evrei ascunși în întreaga Polonie și reunirea lor cu familiile lor și readucerea lor la viața evreiască, a salvat sufletele a sute de copii evrei.” - Rabbi Naftali SchiffCea mai bună carte despre Holocaust pe care am citit-o„O relatare captivantă a omului care a supraviețuit celor șase lagăre de concentrare în timpul Holocaustului. Lectură obligatorie.” – Talia LPrada transformată în vânător„Sunt mereu uimit de felul în care oamenii supraviețuiesc în astfel de condiții aspre. A supraviețuit chiar dacă a fost înfometat, bătut și abuzat. Am auzit despre această carte când l-am ascultat la radio pe Josef Lewkowicz. Vorbea bine și era atât de liniștit când povestea despre abuzuri și abuzatori. A trebuit să cumpăr cartea pentru a afla mai multe. A menționat câteva lucruri pe care nu le știam și m-a luminat cu privire la ce s-a întâmplat în zilele de după încheierea războiului. Acele zile nu sunt aproape niciodată menționate în filme. Asemenea orori.” – Beverly   PRIETENA MEA, ANNE FRANK„Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.” Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.&nbs

RON 89.00
1

Obsesia Vol. 3

Obsesia Vol. 3

Dacă prima ta iubire ar fi ultima piesă a puzzle-ului? Esmay își dorește să fie salvată de umbrele trecutului – de Ewan, a cărui fascinație o retrăiește acum doar în amintire, de Asher, care este atât de hotărât să îi dărâme zidurile de apărare, și, mai presus de orice, de John White.  Destinele lor se împletesc într-un puzzle care pare imposibil de descifrat, dar, cu timpul, devine clar că John este cel care îi poate oferi răspunsurile și iubirea de care are atât de mare nevoie.  El este începutul ei dureros; ar putea fi și finalul ei fericit. Dar va reuși ea să îl găsească la timp sau, căutând iubirea pierdută, se va pierde pe sine? Obsesia este o serie pansament pentru toți cei care cred iremediabil în iubire. Mult așteptata concluzie ne ajută să ne redescoperim pe noi prin ochii persoanelor iubite și ne îndeamnă să fim stăpânii destinelor noastre.RECENZII Obsesia mi-a adus personaje pe care mai mulţi oameni ar trebui să le cunoască. Povestea se simte reală, pentru că aşa este. Cu toții avem nesiguranțe și simt că, alături de Esmay, putem trece peste ele. Subiectul abordat este unul sensibil, dar care ar putea deschise ochii multora. – Sara D. Obsesia este o serie care va rămâne mereu în inima mea. Am fost lângă Esmay la fiecare piedică și dezamăgire, la fiecare trădare și durere, iar asta mi-a rupt inima. Am pierdut șirul orelor citind această carte și nu regret nimic. Senzații și emoții, lacrimi și trăiri alături de o poveste remarcabilă scrisă de unul dintre autorii fenomeni ai acestui moment. – Carmen Ț

RON 12.90
1

Distrează-te cu Mario și Luigi

Distrează-te cu Mario și Luigi

Pregătește-te să-ți dezvolți Superputerile și să-i ajuți pe Mario, Luigi, Prințesa Peach și Toad să-l înfrunte pe temutul Bowser, regele clanului Koopa, și armata sa de răufăcători din Regatul Înghețat. Rezolvă puzzle-urile, găsește drumul prin labirinturile misterioase și aventurează-te în jocuri interactive, în care personajele prind viață cu ajutorul decupajelor creative.Această carte de activități îi învață pe cei mici:۰ Să rezolve puzzle-uri distractive, pentru a-și dezvolta gândirea strategică.۰ Să găsească drumul prin labirinturi întortocheate, pentru a-și dezvolta simțul de observație.۰ Să rezolve mistere alături de prieteni, pentru a-și dezvolta abilitatea de a lucra în echipă.۰ Să învețe să scrie cuvinte scurte, pentru a-și dezvolta vocabularul.Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.Recenzii„Mario a fost copilăria mea! Pe atunci, nu existau filme cu efecte speciale sau cărți frumos ilustrate. Existau, în schimb, acele casete galbene, pe care le inseram în jocul care se conecta la un televizor mic și vechi. Tata mi-a adus prima casetă, apoi când mergeam în bazar, îmi mai cumpăra și altele. Mi-ar plăcea ca și copilul meu să crească cu Mario. Dar pentru că e mic și nu vreau să-l țin în fața ecranelor, aceste cărți sunt cea mai bună opțiune de a-i face cunoștință cu eroul copilăriei mele.” – Camy„O surpriză minunată pentru copilul meu, dar și pentru mine, pentru că uneori și adulții o dau în mintea copiilor!” – Jennifer„Înainte de culcare, parcurg cu băiețelul meu această cărticică. Cu ajutorul ei a învățat să citească primele cuvinte, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât mi-a spus că vrea să învețe să fie la fel de curajos ca micul Mario și să aibă la fel de mulți prieteni.” – Ge

RON 24.90
1

Vrăjile se scriu cu sânge

Gasca Fixiki stie tot

Gasca Fixiki stie tot

Gașca Fixiki știe tot! Și, în curând, vei ști și tu!De această dată, echipa Fixiki ţi-a pregătit o mulțime de activităţi și experimente interesante, cu ajutorul cărora vei învăța mai multe despre lumea înconjurătoare, mijloacele de transport, Internet și electricitate.Vei învăța cum poți produce electricitate cu ajutorul unui cartof, cum poți descifra alfabetul secret al aviației, ce este cifrul lui Cezar, cum poți pregăti focul în natură și cum te poți bucura de o excursie perfectă. Tatixi, Mamixi, Nolik și Simka au creat puzzle-uri, rebusuri și exerciții care te vor ghida pas cu pas.Dacă te gândești de ce ai comanda alte caiete de activități, având deja unele acasă, iată mai jos motivele: Tatixi, Mamixi, Simka și Nolik au inventat o mulțime de activități amuzante, cu ajutorul cărora cei mici:Învață să asocieze activitățile educative cu distracția. Copiii sunt obișnuiți cu personajele desenului animat și vor percepe activitățile ca pe o joacă, nu ca pe o corvoadă.Înțeleg că învățatul nu e plictisitor. Cartea îmbină excelent componenta educațională cu cea a învățatului prin joacă, astfel încât cei mici să nu se plictiseascăÎși antrenează atenția și își îmbunătățesc memoria, jucându-se cu litere, cifre și culori.Învață să observe diferențele și asemănările dintre diferite obiecte din universul Fixiki.Își dezvoltă gândirea logică și abilitatea de a rezolva probleme.Realizează experimente și înțeleg aplicațiile practice ale tehnologiilor prezentate.&nbsp

RON 20.00
1

Pachet Super Mario

Pachet Super Mario

Distrează-te cu Mario și Luigi. Carte de activitățiPregătește-te să-ți dezvolți Superputerile și să-i ajuți pe Mario, Luigi, Prințesa Peach și Toad să-l înfrunte pe temutul Bowser, regele clanului Koopa, și armata sa de răufăcători din Regatul Înghețat. Rezolvă puzzle-urile, găsește drumul prin labirinturile misterioase și aventurează-te în jocuri interactive, în care personajele prind viață cu ajutorul decupajelor creative.Această carte de activități îi învață pe cei mici:۰ Să rezolve puzzle-uri distractive, pentru a-și dezvolta gândirea strategică.۰ Să găsească drumul prin labirinturi întortocheate, pentru a-și dezvolta simțul de observație.۰ Să rezolve mistere alături de prieteni, pentru a-și dezvolta abilitatea de a lucra în echipă.۰ Să învețe să scrie cuvinte scurte, pentru a-și dezvolta vocabularul.Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.Mario în Regatul CiupercilorCând Mario se trezește pe tărâmul magic al Regatului Ciupercilor, descoperă o lume amenințată de temutul Bowser și armata sa de răufăcători. Pornind în căutarea fratelui său dispărut, Luigi, Mario își unește forțele cu neînfricata prințesă Peach, cu ciupercuța Toad, dar și cu o maimuță furioasă din cale-afară, pentru a-i putea face față fiorosului Bowser. Luigi trebuie salvat cu orice preț! Să înceapă aventura!Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani!Marea aventură a lui Mario. Prima mea lectură (nivel 3)Marea aventură a lui Mario continuă dincolo de ecrane! Îndrăgitul erou îi ajută pe copii să facă primul pas în lumea fascinantă a lecturii și să-și descopere dragostea pentru citit. Datorită textelor scurte, adaptate și ușor de parcurs, copilul tău se va alătura peripețiilor lui Mario, Luigi și prietenilor neînfricați din Regatul Ciupercilor, ajutându-i să-i înfrângă pe fiorosul Bowser și gașca sa de răufăcători.Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani!Recenzii„Mario a fost copilăria mea! Pe atunci, nu existau filme cu efecte speciale sau cărți frumos ilustrate. Existau, în schimb, acele casete galbene, pe care le inseram în jocul care se conecta la un televizor mic și vechi. Tata mi-a adus prima casetă, apoi când mergeam în bazar, îmi mai cumpăra și altele. Mi-ar plăcea ca și copilul meu să crească cu Mario. Dar pentru că e mic și nu vreau să-l țin în fața ecranelor, aceste cărți sunt cea mai bună opțiune de a-i face cunoștință cu eroul copilăriei mele.” – Camy„O surpriză minunată pentru copilul meu, dar și pentru mine, pentru că uneori și adulții o dau în mintea copiilor!” – Jennifer„Înainte de culcare, parcurg cu băiețelul meu aceste cărticele. Cu ajutorul lor a învățat să citească primele cuvinte, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât mi-a spus că vrea să învețe să fie la fel de curajos ca micul Mario și să aibă la fel de mulți prieteni.” – Ge

RON 59.90
1

Pachet Cine iubește nu iartă

Pachet Cine iubește nu iartă

Dezvăluirea – Vi Keeland Până când obsesia ne va despărți!După ce soțul ei piere într-un accident devastator, psihiatra Meredith McCall se simte complet pierdută. Prinsă într-un declin profund atât mental, cât și profesional, ea caută cu disperare o cale de a-și gestiona durerea. Soluția pare să apară atunci când îl întâlnește pe Gabriel Wright, un bărbat care și-a pierdut soția și copilul în același accident în care a fost implicat și Connor, soțul lui Meredith.Fascinată de felul în care Gabriel reușește să-și continue viața după o astfel de tragedie, Meredith începe să-l urmărească zilnic, dezvoltând o obsesie profundă față de el. Însă când Gabriel intră în cabinetul ei ca pacient fără să știe cu cine are de-a face, Meredith realizează că ar încălca toate normele morale dacă l-ar trata. Cu toate acestea, nu se poate desprinde de el și decide să facă următorul pas. Din acel moment, obsesia ei depășește orice limită, conducând-o pe un drum fără întoarcere.„O pânză de păianjen în care suferința, pasiunea și obsesia se împletesc periculos, creând o poveste care te va lăsa fără cuvinte.” - ELLE KENNEDY„Povestea nu este doar despre o relație între un terapeut și un pacient, ci este o explorare profundă a pierderii și a felului în care traumele personale pot remodela viețile oamenilor. Meredith, protagonista, este atât de bine construită încât te simți de parcă ai fi în mintea ei pe tot parcursul romanului. Relația cu Gabriel devine din ce în ce mai complicată, iar modul în care cei doi ajung să interacționeze este atât de tensionat și intens încât nu poți să lași cartea din mână.” – Jenny„Wow, nu mă așteptam deloc la asta! Cartea te face să te gândești la tot ce ți-ai imaginat vreodată despre viața personală a terapeutului tău. Meredith este un personaj fascinant, plin de contradicții. Este în același timp vulnerabilă și puternică, iar felul în care se dezvoltă relația ei cu Gabriel este pur și simplu incredibil.” – Sonia„Vi Keeland a creat un thriller psihologic care te ține în priză de la început până la final. Relația dintre Meredith și Gabriel este complexă și te face să te întrebi constant cât de departe poți merge când vine vorba de relațiile interumane.” – ChrisMamă rea – Mia SheridanUnele mame dau viață. Altele o iau.Când Sienna Walker este aproape concediată din NYPD, primește o a doua șansă în orașul său natal, locul în care a jurat că nu va mai pune niciodată piciorul din cauza unui trecut familial dureros și a unei logodne care i-a frânt inima.Viața ei se transformă rapid într-un coșmar când primește primul caz: un criminal în serie care pare să o cunoască mult prea bine. Cu fiecare victimă ucisă, acesta nu doar că lasă în urmă indicii macabre, ci și notițe, adresându-se direct Siennei. El afirmă că propria lui mamă este responsabilă de unele crime şi că aceasta a sădit în el dorința de a ucide cu sânge rece. Totul devine și mai personal când criminalul îl menționează pe fostul ei logodnic, complicând și mai mult situația. Sienna simte că îi fuge pământul de sub picioare, dar știe că nu se poate opri.Ori îl prinde pe criminal, ori acceptă să devină prada preferată a cuiva care o cunoaște atât de bine, încât o poate ucide în orice clipă.„Povestea îmbină magistral misterul și suspansul cu o notă de romantism. Cazul care îi aduce împreună pe Sienna și Gavin este plin de întorsături surprinzătoare, iar fiecare pagină te face să te întrebi ce vrea criminalul să transmită și de ce Sienna este atât de implicată. Este un roman plin de tensiune care îți intră sub piele și îți provoacă fiori, dar te face și să empatizezi cu personajele. Am fost absorbită de poveste încă de la început, iar finalul este unul care îți taie respirația.” – Escapist Book Blog„Răsturnările de situație sunt bine plasate, iar fiecare capitol te face să vrei să citești mai mult. Finalul este neașteptat și totul se leagă perfect, lăsându-te complet satisfăcut. Este un roman pe care l-am citit dintr-o suflare și care m-a ținut cu adevărat în priză până la final.”​ – Courtney „Mia Sheridan a reușit să creeze un roman palpitant, unde suspansul și tensiunea sunt construite treptat, iar personajele sunt bine dezvoltate. Sienna, detectivul principal, este un personaj puternic și vulnerabil în același timp. Cazul criminalului în serie care o vizează este plin de mister, iar fiecare indiciu te aduce mai aproape de adevăr.” – Soni

RON 69.90
1

O nimica toata

O nimica toata

Când Hector Belascoarán Shayne crede că a înțeles esența crimelor și a corupției care bântuie orașul, realitatea îl contrazice brutal. În O nimica toată detectivul se confruntă cu noi cazuri, ce par inițial ușor de rezolvat, dar care se adâncesc rapid într-un labirint de trădări, mituri și conspirații. Că e vorba despre legendele Revoluției Mexicane, despre o simplă fată dispărută sau despre o conspirație sindicală care amenință să dezvăluie fețele ascunse ale puterii, fiecare caz devine o piesă esențială într-un puzzle din ce în ce mai complex. Ceea ce începe ca o simplă anchetă devine o călătorie interioară pentru Hector, care-i va pune la încercare propriile principii și dorința de a face dreptate într-o lume care o refuză. Zile de luptă a fost doar începutul. În O nimica toată, Hector își dovedește adevărata forță interioară în fața unui sistem care nu se lasă înțeles de oricine. Este o poveste despre sacrificiu, despre cum fiecare adevăr scos la iveală creează un nou pericol, iar Hector este pe cale să înfrunte cele mai mari provocări din cariera sa. Recenzii:„Un roman foarte bun despre a doua aventură a detectivului Belascoarán Shayne. Este o poveste ușor de citit. Intriga este foarte bine făcută și se ține de realitatea vieții din Ciudad de México, care este destul de fascinantă.” – Lecturalia„Romanele lui Taibo despre detectivul Hector Belascoarán Shayne sunt captivante. Toată povestea, inclusiv crimele și iubirea, este parte dintr-o mare glumă a vieții.” – David S

RON 36.90
1

Șapte secrete murdare

Șapte secrete murdare

Șapte secrete murdarte - Natalie D. RichardsȘTIU ȘAPTE SECRETE.Unul a provocat căderea.Unul n-a făcut nimic.Unul a văzut totul.Unuia nu i-a păsat.Unul şi-a folosit mintea.Unul a făcut-o pe eroul.Unul a fost lăsat să moară.În ziua în care Cleo împlinește optsprezece ani, o cutiuță albă își face apariția în apartamentul ei. În ea găsește o invitație la o vânătoare de comori și un mesaj criptic despre noaptea în care iubitul ei a dispărut în valurile învolburate ale râului din Virginia de Vest. Cleo este convinsă că totul e doar o farsă nereușită, dar Hope, cea mai bună prietenă a ei și o mare amatoare de puzzle-uri, nu se află în spatele glumei. În mod straniu, toate indiciile par să ducă spre Declan, iubitul ei mort. Dar el nu se mai poate juca cu mintea ei. Cu toții l-au văzut înecându-se, în ultima noapte a excursiei lor de rafting. Și totuși, vocea lui este cea care o tachinează la telefon: Ești gata?Doar șapte prieteni știu ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu un an. Dacă unul dintre ei s-a hotărât să facă dreptate, care sunt șansele ca vânătoarea să se încheie cu o crimă? Și care sunt șansele ca fata să își găsească iubirea pierdută... înainte ca el să o găsească pe ea?„Richards are darul de a îmbina intrigi interesante, pe muchie de cuțit, cu personaje realiste și complexe, rezultatul fiind o poveste contra cronometru.” — Leah Krippner, School Library Journa

RON 39.00
1

Pachet Obsesia - 3 volume

Pachet Obsesia - 3 volume

Obsesia – Volumul 1Esmay ar fi putut schimba lumea cu forța ei dacă nu ar fi văzut în oglindă doar kilogramele în plus. Dar fiecare poveste vine cu dificultățile sale, nu doar cu un sfârșit fericit.Când intențiile și emoțiile celor din jur îi erau străine, alegea fie să se îndepărteze, fie să presupună ce este mai rău. Dar pe Ewan, băiatul cu ochi pătrunzători și zâmbet dezarmant, nu reusește să îl păstreze într-o zonă gri a inimii. Nu reusește nici măcar să îl îndepărteze. Și asta va fi o problemă... pentru amândoi. Deși pare că destinul îi surâde în cele din urmă, fiecare nouă pasiune a lui Esmay se transformă subit în obsesie și, în loc să dispară, nesiguranțele vechi îi sunt înlocuite de unele noi. Va reuși Esmay să se redescopere pe ea înseși prin ochii persoanelor care o iubesc? Sau iubirea pierdută va contribui la pierderea propriei identități?Obsesia – Volumul 2La doi ani după povestea primului volum, Esmay se află în Londra, unde a fost trimisă de mama sa, în încercarea de a o scăpa de fantomele trecutului. Esmay își întâlnește aici cea mai bună prietenă, Sierra, care o ajută să devină acea versiune a ei la care a visat întotdeauna. În mintea lui Esmay există un singur gând: să se întoarcă acasă și să se răzbune pe Ewan și pe toți cei care i-au greșit. Însă observă cum disprețul celor din jur s-a transformat acum în bunătate și singura persoană care îi mai dorește răul este ea însăși. Și confruntarea cu Esmay din trecut nu va fi deloc ușoară, când o nouă iubire îi frânge fiecare săgeată otrăvită.Obsesia – Volumul 3Dacă prima ta iubire ar fi ultima piesă a puzzle-ului? Esmay își dorește să uite de trecut  – de Ewan, a cărui fascinație o retrăiește acum doar în amintire, de Asher, care este atât de hotărât să îi dărâme zidurile de apărare, și, mai presus de orice, de prima sa pasiune, John White. Destinele lor se împletesc într-un puzzle care pare imposibil de descifrat, dar, cu timpul, devine clar că John este cel care îi poate oferi răspunsurile și iubirea de care are atât de mare nevoie. El este începutul ei dureros; ar putea fi și finalul ei fericit. Dar va reuși ea să îl găsească la timp sau, căutând iubirea pierdută, se va pierde pe sine?Obsesia este o serie pansament pentru toți cei care cred iremediabil în iubire. Mult așteptata concluzie ne ajută să ne redescoperim pe noi prin ochii persoanelor iubite și ne îndeamnă să fim stăpânii destinelor noastre. Recenzii  Obsesia mi-a adus personaje pe care mai mulţi oameni ar trebui să le cunoască. Povestea se simte reală, pentru că aşa este. Cu toții avem nesiguranțe și simt că, alături de Esmay, putem trece peste ele. Subiectul abordat este unul sensibil, dar care ar putea deschise ochii multora. – Sara D.Obsesia este o serie care va rămâne mereu în inima mea. Am fost lângă Esmay la fiecare piedică și dezamăgire, la fiecare trădare și durere, iar asta mi-a rupt inima. Am pierdut șirul orelor citind această carte și nu regret nimic. Senzații și emoții, lacrimi și trăiri alături de o poveste remarcabilă scrisă de unul dintre autorii fenomeni ai acestui moment. – Carmen Ț

RON 75.00
1

Pachet Iubește-ți aproapele sau ucide-l

Pachet Iubește-ți aproapele sau ucide-l

Crima din vara lui '99 – Jeneva RoseAmintirile de familie ar trebui să fie frumoase. Ale lor, în schimb, ar trebui îngropate pe vecie.După moartea mamei lor, trei frați înstrăinați se reîntâlnesc pentru a face ordine în bunurile familiei. Beth, fata cea mai mare, a fost mereu sprijinul mamei, rămânând alături de ea până la ultima suflare.Nicole, mezina, s-a îndepărtat de familie din cauza unei dependențe de droguri. Iar Michael, fratele cel mic, a fugit de trecut, refuzând să se mai întoarcă în micul oraș din Wisconsin de când tatăl lor a plecat, cu șapte ani în urmă.O simplă sortare a lucrurilor părinților devine rapid o călătorie în istoria întunecată a familiei, în momentul în care o colecție de casete VHS, prăfuite și uitate de timp, ies la lumină. Mânați de curiozitate, cei trei frați redau una dintre casete, descoperind o înregistrare ce dezvăluie o noapte de care niciunul dintre ei nu își amintește.Imaginea dezvăluită este șocantă: tatăl lor, acoperit de sânge, stă lângă un cadavru. Înainte ca înregistrarea să se întrerupă brusc, în cadru se observă încă o siluetă familiară: pe mama lor. Acum, Beth, Nicole și Michael se confruntă cu o alegere imposibilă: să dezgroape adevărul care le-ar putea distruge familia sau să lase secretele să moară? Recenzii:„Jeneva Rose este regina răsturnărilor de situație.” — Colleen Hoover „Uluitor și foarte inteligent! Jeneva Rose explorează în profunzime relațiile cu cei pe care îi iubim și efectele înfricoșătoare ale revelației că nu îi cunoaștem precum credeam. Te va ține cu sufletul la gură.” — Lisa Gardner, autoarea seriei-fenomen Frankie Elkin„Un thriller alert și actual. Te va face să urci în podul părinților tăi pentru a descoperi propriile secrete întunecate ale familiei.” — Ashley Flowers, autoare bestsellerului All Good People Here„O poveste captivantă despre secrete îngropate, scrisă cu măiestrie de unul dintre cei mai buni autori ai genului thriller. Plină de minciuni și casete video sinistre.” — Peter Swanson, autorul bestsellerului The Kind Worth Killing„Un roman întunecat și plin de răsturnări de situație despre doliu, rivalități între frați și... trupuri, la propriu, îngropate în trecutul unei familii.” — Stacy Willingham, autoarea bestsellerului Only if You’re LuckyIubitul - Freida McFaddenESTE EL BĂRBATUL VISURILOR TALE SAU CEL MAI MARE COȘMAR?  Sydney Shaw, ca orice femeie singură din New York, are parte de un ghinion teribil atunci când vine vorba de bărbați – sunt unii care mint pe profilul din aplicația de dating, care o lasă să achite nota de plată la restaurant sau care nu pot înceta să vorbească despre mama lor.  Dar în sfârșit pare că norocul îi surâde. Noul iubit e absolut perfect! Fermecător, grijuliu și, pe deasupra, medic la un spital local. Sydney este complet cucerită și nimic nu pare să stea în calea fericirii lor.  Totuși uciderea brutală a unei prietene declanșează o serie de întrebări. Principalul suspect? Un bărbat misterios care își ucide victimele după ce le câștigă încrederea. Sydney ar trebui să se simtă în siguranță. La urma urmei, se întâlnește cu bărbatul visurilor ei, în care se poate încrede absolut. Dar nu poate scăpa de bănuiala că e posibil să nu știe cine este el cu adevărat.  Poate că i-a cucerit inima..., dar dacă urmează să i-o smulgă din piept?  Recenzii:  „A ales să ignore 👏🏼 fiecare 👏🏼 red 👏🏼 flag👏🏼 și și-a pus viața în pericol. Povestea e un semnal de alarmă pentru cei care se îndrăgostesc pe internet. Povestea? GENIALĂ!” ― Brittany „Când apare o nouă carte scrisă de Freida, orice altceva citești trebuie lăsat deoparte!!!” ― Cris „M-am simțit foarte stresată și îngrijorată pentru personaje. Ambele linii temporale au fost la fel de pline de tensiune, astfel încât nu a existat niciun moment de respiro pentru cititori. Am devorat-o!” ― Tilly  „Iubesc tot ce a scris Freida și mi-aș dori să pot transforma această carte în prima pe care am citit-o vreodată de la ea.” ― Sophie Dezvaluirea - Vi KeelandPână când obsesia ne va despărți! După ce soțul ei piere într-un accident devastator, psihiatra Meredith McCall se simte complet pierdută. Prinsă într-un declin profund atât mental, cât și profesional, ea caută cu disperare o cale de a-și gestiona durerea. Soluția pare să apară atunci când îl întâlnește pe Gabriel Wright, un bărbat care și-a pierdut soția și copilul în același accident în care a fost implicat și Connor, soțul lui Meredith. Fascinată de felul în care Gabriel reușește să-și continue viața după o astfel de tragedie, Meredith începe să-l urmărească zilnic, dezvoltând o obsesie profundă față de el. Însă când Gabriel intră în cabinetul ei ca pacient fără să știe cu cine are de-a face, Meredith realizează că ar încălca toate normele morale dacă l-ar trata. Cu toate acestea, nu se poate desprinde de el și decide să facă următorul pas.  Din acel moment, obsesia ei depășește orice limită, conducând-o pe un drum

RON 159.00
1

Pachet Fiorii plăcerii și ai fricii

Pachet Fiorii plăcerii și ai fricii

Dezvăluirea – Vi Keeland Până când obsesia ne va despărți!După ce soțul ei piere într-un accident devastator, psihiatra Meredith McCall se simte complet pierdută. Prinsă într-un declin profund atât mental, cât și profesional, ea caută cu disperare o cale de a-și gestiona durerea. Soluția pare să apară atunci când îl întâlnește pe Gabriel Wright, un bărbat care și-a pierdut soția și copilul în același accident în care a fost implicat și Connor, soțul lui Meredith.Fascinată de felul în care Gabriel reușește să-și continue viața după o astfel de tragedie, Meredith începe să-l urmărească zilnic, dezvoltând o obsesie profundă față de el. Însă când Gabriel intră în cabinetul ei ca pacient fără să știe cu cine are de-a face, Meredith realizează că ar încălca toate normele morale dacă l-ar trata. Cu toate acestea, nu se poate desprinde de el și decide să facă următorul pas. Din acel moment, obsesia ei depășește orice limită, conducând-o pe un drum fără întoarcere.„O pânză de păianjen în care suferința, pasiunea și obsesia se împletesc periculos, creând o poveste care te va lăsa fără cuvinte.” - ELLE KENNEDY„Povestea nu este doar despre o relație între un terapeut și un pacient, ci este o explorare profundă a pierderii și a felului în care traumele personale pot remodela viețile oamenilor. Meredith, protagonista, este atât de bine construită încât te simți de parcă ai fi în mintea ei pe tot parcursul romanului. Relația cu Gabriel devine din ce în ce mai complicată, iar modul în care cei doi ajung să interacționeze este atât de tensionat și intens încât nu poți să lași cartea din mână.” – Jenny„Wow, nu mă așteptam deloc la asta! Cartea te face să te gândești la tot ce ți-ai imaginat vreodată despre viața personală a terapeutului tău. Meredith este un personaj fascinant, plin de contradicții. Este în același timp vulnerabilă și puternică, iar felul în care se dezvoltă relația ei cu Gabriel este pur și simplu incredibil.” – Sonia„Vi Keeland a creat un thriller psihologic care te ține în priză de la început până la final. Relația dintre Meredith și Gabriel este complexă și te face să te întrebi constant cât de departe poți merge când vine vorba de relațiile interumane.” – ChrisMamă rea – Mia SheridanUnele mame dau viață. Altele o iau.Când Sienna Walker este aproape concediată din NYPD, primește o a doua șansă în orașul său natal, locul în care a jurat că nu va mai pune niciodată piciorul din cauza unui trecut familial dureros și a unei logodne care i-a frânt inima.Viața ei se transformă rapid într-un coșmar când primește primul caz: un criminal în serie care pare să o cunoască mult prea bine. Cu fiecare victimă ucisă, acesta nu doar că lasă în urmă indicii macabre, ci și notițe, adresându-se direct Siennei. El afirmă că propria lui mamă este responsabilă de unele crime şi că aceasta a sădit în el dorința de a ucide cu sânge rece. Totul devine și mai personal când criminalul îl menționează pe fostul ei logodnic, complicând și mai mult situația. Sienna simte că îi fuge pământul de sub picioare, dar știe că nu se poate opri.Ori îl prinde pe criminal, ori acceptă să devină prada preferată a cuiva care o cunoaște atât de bine, încât o poate ucide în orice clipă.„Povestea îmbină magistral misterul și suspansul cu o notă de romantism. Cazul care îi aduce împreună pe Sienna și Gavin este plin de întorsături surprinzătoare, iar fiecare pagină te face să te întrebi ce vrea criminalul să transmită și de ce Sienna este atât de implicată. Este un roman plin de tensiune care îți intră sub piele și îți provoacă fiori, dar te face și să empatizezi cu personajele. Am fost absorbită de poveste încă de la început, iar finalul este unul care îți taie respirația.” – Escapist Book Blog„Răsturnările de situație sunt bine plasate, iar fiecare capitol te face să vrei să citești mai mult. Finalul este neașteptat și totul se leagă perfect, lăsându-te complet satisfăcut. Este un roman pe care l-am citit dintr-o suflare și care m-a ținut cu adevărat în priză până la final.”​ – Courtney „Mia Sheridan a reușit să creeze un roman palpitant, unde suspansul și tensiunea sunt construite treptat, iar personajele sunt bine dezvoltate. Sienna, detectivul principal, este un personaj puternic și vulnerabil în același timp. Cazul criminalului în serie care o vizează este plin de mister, iar fiecare indiciu te aduce mai aproape de adevăr.” – SoniaIubirea la imperfect - Oana Nicolau Ce îi face pe oameni să intre în relații interzise? Sufletul unui bărbat se deschide într-un tablou complex al iubirii și al căutării de sine. Enigmatic și seducător, Marc ajunge în cabinetul de psihoterapie cu dorința de a deveni adultul sănătos care a lipsit din familia sa. Mistuit de pasiunea pentru o femeie căsătorită, el se confruntă cu propriile dorințe interzise, dar și cu imagini adânc îngropate ale unei copilării dureroase. Explorând limitele iubirii și ale moralității, Iubirea la imperfect oferă o privire intimă în dormitorul și sufletul celui mai compl

RON 99.90
1

Pachet Secrete periculoase

Pachet Secrete periculoase

Predator - RuNyxCe se întâmplă când o forță de neoprit întâlnește o putere imposibil de clintit, într-o lume unde moartea dictează regulile?În adâncurile întunecate ale mafiei, Tristan Caine este o enigmă. Singurul membru al Organizației Tenebrelor care nu face parte din familie, el rămâne o prezență misterioasă pentru toți, cu abilități de neegalat, o moralitate discutabilă și motivații greu de înțeles. Este letal și știe acest lucru.La fel și Morana Vitalio, fiica liderului unei familii rivale, ale cărei competențe în tehnologie sunt la fel de periculoase ca măiestria lui Caine în lupta cu armele. Morana se infiltrează în casa lui Caine cu intenția de a-l elimina, fără a ști că între ei există o legătură strânsă, un secret de douăzeci de ani gata să iasă la iveală. Ura, pasiunea și istoria trecutul se ciocnesc, stârnind scântei neașteptate.Dar o amenințare mult mai mare și mai înfricoșătoare apare la orizont. În ciuda resentimentelor care îi separă, doar ei pot înfrunta acest rău devastator.  Recenzii:„RuNyx are un mod unic de a scrie scene extrem de senzuale, care te fac să roșești. Privirile intense, atenția la detalii, anticiparea – toate acestea adaugă un strat de emoții irezistibil de seducătoare...” - Coffee and the Bibliophile„Un clasic al genului «dușmani care devin iubiți», chimia explozivă dintre Morana și Tristan a fost pur și simplu incendiară.” — Villainous Vixen„O poveste mafiotă ce arde la fel de tare ca o trădare bine orchestrată.” – Andreea M.„A ajuns într-un punct în care mi-am dorit să iau cartea de la capăt doar ca să retrăiesc prima lor întâlnire pentru totdeauna.” – Iqra„Dacă tensiunea ar putea tăia, ar sângera Tristan și Morana, pentru că nu aș putea niciodată să mențin acel contact vizual intens dintre ei.” – Sabrina„Dacă îți plac bărbații misterioși și enigmatici, al căror comportament spune mai mult decât cuvintele, cu ochi albaștri și o voce care, după cum spune Morana, e ca whisky-ul și păcatul, atunci Tristan este bărbatul tău.” – Fabiana M. Dezvăluirea – Vi Keeland  Până când obsesia ne va despărți! După ce soțul ei piere într-un accident devastator, psihiatra Meredith McCall se simte complet pierdută. Prinsă într-un declin profund atât mental, cât și profesional, ea caută cu disperare o cale de a-și gestiona durerea. Soluția pare să apară atunci când îl întâlnește pe Gabriel Wright, un bărbat care și-a pierdut soția și copilul în același accident în care a fost implicat și Connor, soțul lui Meredith. Fascinată de felul în care Gabriel reușește să-și continue viața după o astfel de tragedie, Meredith începe să-l urmărească zilnic, dezvoltând o obsesie profundă față de el. Însă când Gabriel intră în cabinetul ei ca pacient fără să știe cu cine are de-a face, Meredith realizează că ar încălca toate normele morale dacă l-ar trata. Cu toate acestea, nu se poate desprinde de el și decide să facă următorul pas.  Din acel moment, obsesia ei depășește orice limită, conducând-o pe un drum fără întoarcere. Recenzii: „O pânză de păianjen în care suferința, pasiunea și obsesia se împletesc periculos, creând o poveste care te va lăsa fără cuvinte.” - ELLE KENNEDY „Povestea nu este doar despre o relație între un terapeut și un pacient, ci este o explorare profundă a pierderii și a felului în care traumele personale pot remodela viețile oamenilor. Meredith, protagonista, este atât de bine construită încât te simți de parcă ai fi în mintea ei pe tot parcursul romanului. Relația cu Gabriel devine din ce în ce mai complicată, iar modul în care cei doi ajung să interacționeze este atât de tensionat și intens încât nu poți să lași cartea din mână.” – Jenny „Wow, nu mă așteptam deloc la asta! Cartea te face să te gândești la tot ce ți-ai imaginat vreodată despre viața personală a terapeutului tău. Meredith este un personaj fascinant, plin de contradicții. Este în același timp vulnerabilă și puternică, iar felul în care se dezvoltă relația ei cu Gabriel este pur și simplu incredibil.” – Sonia „Vi Keeland a creat un thriller psihologic care te ține în priză de la început până la final. Relația dintre Meredith și Gabriel este complexă și te face să te întrebi constant cât de departe poți merge când vine vorba de relațiile interumane.” – Chris  Mamă rea – Mia Sheridan Unele mame dau viață. Altele o iau. Când Sienna Walker este aproape concediată din NYPD, primește o a doua șansă în orașul său natal, locul în care a jurat că nu va mai pune niciodată piciorul din cauza unui trecut familial dureros și a unei logodne care i-a frânt inima. Viața ei se transformă rapid într-un coșmar când primește primul caz: un criminal în serie care pare să o cunoască mult prea bine. Cu fiecare victimă ucisă, acesta nu doar că lasă în urmă indicii macabre, ci și notițe, adresându-se direct Siennei. El afirmă că propria lui mamă este responsabilă de unele crime şi că aceasta a sădit în el dorința de a ucide cu sânge rece. Totul devi

RON 99.90
1