8 rezultate (0,20483 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Controverse in psihofarmacologie Vol. 2

Controverse in psihofarmacologie Vol. 2

Răspunsuri şi analize ale celor mai întâlnite întrebări din domeniul psihofarmacologieiAcesta este al doilea volum dintr-o lucrare cuprinzătoare și detaliată, bazată pe studii clinice, care abordează o gamă largă de subiecte controversate privind terapia medicamentoasă în psihiatrie, cu scopul elaborării unor recomandări clinice pentru fiecare situație în parte.Cartea se adresează medicilor rezidenţi şi medicilor specialişti în domeniul psihiatriei. Fiecare capitol se concentrează asupra explorării argumentelor pro și contra relevante pentru câte o temă controversată din sfera psihofarmacologiei clinice. Ulterior, pentru fiecare temă abordată au fost formulate recomandări, ierarhizate în funcție de nivelul de dovezi. Dr. Octavian Vasiliu exclude concluziile feme şi răspunsurile definitive acolo unde datele sunt insuficiente. Cititorul primeşte astfel cunoștințele fundamentale care îl vor călăuzi în propriul proces de decizie, ţinând cont de particularitățile pacientului pe care îl are în față.În al doilea volum, sunt tratate 20 de subiecte de interes clinic, cuprinzând, printre altele, următoarele categorii:Psihofarmacologia tulburărilor legate de consumul de substanţePsihofarmacologia patologiei sexualităţiiPsihofarmacologia tulburărilor de personalitatePsihofarmacologia tulburărilor de comportament alimentarPsihofarmacologia tulburărilor de somnPsihofarmacologia tulburărilor disociativ

RON 134.90
1

Schwartz - Principiile Chirurgiei

Schwartz - Principiile Chirurgiei

Cel mai important text de chirurgie din lume – actualizat, incluzand asistenta chirurgicala moderna bazata pe dovezi si ghidarea in leadership pentru medicii rezidenti si chirurgii practicieni. A X-a editie a tratatului Schwartz – Principiile chirurgiei mentine abordarea fara egal a fundamentelor chirurgiei, aducand in atentie tehnologiile noi. Am intrat in noua era a chirurgiei, in care chirurgia minim invaziva, chirurgia robotica si utilizarea computerelor si a informatiei genomice au ameliorat rezultatele si calitatea vietii pacientilor. Tinand cont de aceste progrese, toate capitolele au fost actualizate, cu accent pe asistenta chirurgicala moderna, bazata pe dovezi. Un capitol nou, foarte interesant - „Principiile fundamentale ale instruirii in domeniul leadershipului pentru specialitatea chirurgie” - extinde domeniul cartii dincolo de sala de operatie, pentru a determina dezvoltarea actuala a chirurgilor. De asemenea, aceasta editie este imbogatita cu o serie de autori internationali si un capitol nou, privind Chirurgia mondiala. Mai mult ca niciodata, Schwartz – Principiile chirurgiei are anvergura internationala – un compendiu de cunostinte si tehnici ale celor mai buni chirurgi din lume. Mai relevant din punct de vedere clinic decat pana acum, cu accent pe discutiile de inalta tinuta despre diagnosticul si tratamentul afectiunilor chirurgicale, ordonate in functie de sistemele de organe si specialitatile chirurgicale. Continutul este sustinut de puncte-cheie dispuse in casete, figuri anatomice detaliate, algoritmi de diagnostic si management, precum si referinte-cheie. • Design aspectuos, complet color. • 8 materiale video de inalta calitate • Repararea laparoscopica a herniei inghinale • Transplantul renal • Colecistectomia laparoscopica • Tiroidectomia • Colectomia dreapta • Colectomia sigmoidiana • Repararea laparoscopica a herniei incizionale • Separarea posterioara deschisa a componentelor Autori: F. Charles Brunicardi, Dana K. Andersen, Timothy R. Billiar, David L. Dunn, John G. Hunter, Jeffrey B. Matthews, Raphael E. Pollock Traducatori: Dr. Irina Baicu, Dr. Irina-Roxana Crasmaru, Dr. Florina Nicoleta Grigore, Dr. Elisabeth Martoncsak, Dr. Carmen Sima, Dr. Roxana-Adriana Tudorance

RON 719.00
1

Controverse in psihofarmacologie Vol. 1

Controverse in psihofarmacologie Vol. 1

Argumente pro și contra în psihofarmacologieAcesta este primul volum dintr-o lucrare cuprinzătoare și detaliată, bazată pe studii clinice, care abordează o gamă largă de subiecte controversate privind terapia medicamentoasă în psihiatrie, cu scopul elaborării unor recomandări clinice pentru fiecare situație în parte.Fiind o ştiinţă tânără, psihofarmacologia înglobează aspecte contradictorii ori aparent contradictorii care necesită o analiză atentă. Evaluarea datelor existente ajută la stabilirea direcțiilor optime de acțiune și decizie terapeutică, dar și la definirea unor subiecte de interes pentru noi cercetări.Așadar, cele două volume ale lucrării de față sunt dedicate analizei sistematice și detaliate a controverselor din domeniu. Demersul investigațional al Dr. Octavian Vasiliu integrează informațiile științifice curente provenite din cercetarea fundamentală și clinică, epidemiologie și genetică, neurobiologie și neuroimagistică.Cartea se adresează tuturor specialiştilor în sănătate mintală. Contribuie cu succes la înțelegerea fascinantei epistemologii a acestei științe în continuă dezvoltare şi promovează analiza bazată pe dovezi. Totodată, clinicienii sunt încurajaţi să îşi construiască, pe baza informaţiilor furnizate, o percepție proprie asupra tratamentului farmacologic adresat pacienților pe care îi îngrijesc, cu scopul de a elabora cea mai potrivită strategie terapeutică.De asemenea, cartea se dorește a reprezenta un argument în favoarea psihofarmacologiei ca știință cu rădăcini în cercetarea clinică, translațională și epidemiologică, aptă să se delimiteze de alte domenii înrudite precum farmacologia generală sau psihiatria, din care asimilează noțiuni fundamentale.În primul volum, sunt supuse analizei 20 de controverse referitoare la terapia tulburărilor afective, psihotice, neurocognitive şi anxioase, precum:Opţiunea de elecţie în cazul răspunsului incomplet la tratamentul antidepresivTratamentele eficiente pentru simptomele negative şi cognitive din schizofreniePsihoterapia sau farmacoterapia ca primă linie de tratament în tulburările anxioaseImpactul clinic al terapiei antiinflamatorii în depresia majorăNecesitatea folosirii antipsihoticelor în tratamentul depresiei psihoticeOpţiunile farmacologice eficiente pentru depresia postpartumVezi şi Controverse în psihofarmacologie – vol. 2 şi Pachet Controverse în psihofarmacologi

RON 143.90
1

Harrison. Gastroenterologie si hepatologie Ed.2

Harrison. Gastroenterologie si hepatologie Ed.2

    Totul despre gastroenterologie si hepatologie, sub emblema HARRISON     „Harrison. Gastroenterologie si Hepatologie” reuneste capitolele referitoare la patologia gastrointestinala si hepatica din prestigioasa lucrare „Harrison’s Principles of Internal Medicine”. Volumul de fata ofera o abordare deopotriva punctuala si cuprinzatoare a unei patologii extrem de raspandite la nivel global si in cadrul tuturor grupelor de varsta. Gradul inalt de actualitate al procedurilor prezentate reprezinta un mare avantaj pentru medicii din Romania. De o maniera inalt didactica, informatiile sunt extrem de bine structurate si usor de consultat. In ceea ce priveste metodele de investigare si cele terapeutice, lucrarea se constituie ca un adevarat manual. Terapia medicamentoasa este prezentata cu argumente farmacodinamice. De asemenea, este foarte bine realizata si partea de profilaxie si principii generale de nutritie.     Lucrarea cuprinde 11 sectiuni care insumeaza 60 de capitole. Aproape fiecare capitol are propriile ilustratii color, inclusiv cel dedicat testelor pentru autoevaluare. Ilustratiile nu acopera doar domeniul clinic, ci si pe cel paraclinic (de exemplu, investigatiile imagistice), ajutand astfel medicul in stabilirea rapida a diagnosticului corect. De o mare utilitate sunt numeroasele tabele incluse in capitole si in anexe.     „Nu exista o sansa sau o obligatie mai mare pentru un om decat aceea de a deveni medic. In ingrijirea celor suferinzi, medicii au nevoie de abilitati tehnice, pregatire stiintifica si compasiune. Cei care vor adauga intelepciune si curaj la aceste calitati vor deveni un sprijin real pentru semenii lor. Medicul nu trebuie sa ceara mai mult de la viata si nici sa accepte mai putin.” - Tinsley R. Harrison     Unic in aceasta carte: In completarea monografiilor referitoare la afectiuni, cartea include un atlas color al manifestarilor bucale ale bolilor, foarte util medicilor aflati la inceput de drum.     Public-tinta: lucrarea se adreseaza atat medicilor in formare (studenti si rezidenti), cat si medicilor experimentati din domeniul gastroenterologiei si hepatologiei sau de alte specialitati. Acesta este manualul ideal pentru pregatirea examenelor de licenta si rezidentiat, dar si un material extrem de util pentru medicii care se pregatesc pentru examenele de specialitate si primariat.     CUPRINS: SECTIUNEA I. MANIFESTARI ESENTIALE ALE BOLILOR GASTROINTESTINALE     1 Durerea abdominala - William Silen     2 Manifestarile orale ale bolii - Samuel C. Durso     3 Atlas al manifestarilor bucale ale bolilor - Samuel C. Durso, Janet A. Yellowitz     4 Disfagia - Ikuo Hirano, Peter J. Kahrilas     5 Greata, varsaturile si indigestia - William L. Hasler     6 Diareea si constipatia - Michael Camilleri, Joseph A. Murray     7 Hemoragia gastrointestinala - Loren Laine     8 Icterul - Daniel S. Pratt, Marshall M. Kaplan     9 Distensia abdominala si ascita - Kathleen E. Corey, Lawrence S. Friedman     10 Scaderea involuntara in greutate - Russell G. Robertson, J. Larry Jameson   SECTIUNEA A II-A. EVALUAREA PACIENTULUI CU SINDROAME ALE TRACTULUI DIGESTIV     11 Abordarea pacientului cu boli gastrointestinale - William L. Hasler, Chung Owyang     12 Endoscopia gastrointestinala - Louis Michel Wong Kee Song, Mark Topazian SECTIUNEA A III-A. BOLILE TRACTULUI DIGESTIV     13 Bolile esofagului - Peter J. Kahrilas, Ikuo Hirano     14 Boala ulceroasa si afectiuni asociate - John Del Valle     15 Tulburari de absorbtie - Henry J. Binder     16 Testul Schilling - Henry J. Binder     17 Boala inflamatorie intestinala - Sonia Friedman, Richard S. Blumberg     18 Sindromul de colon iritabil - Chung Owyang     19 Boala diverticulara si afectiunile anorectale frecvente - Susan L. Gearhart     20 Insuficienta vasculara mezenterica - Susan L. Gearhart     21 Obstructia intestinala acuta - William Silen     22 Apendicita acuta si peritonita - William Silen SECTIUNEA A IV-A. INFECTIILE TRACTULUI DIGESTIV     23 Bolile diareice infectioase acute si toxiinfectiile alimentare bacteriene - Regina C. LaRocque, Edward T. Ryan, Stephen B. Calderwood     24 Infectia cu Clostridium inclusiv colita pseudomembranoasa - Dale N. Gerding, Stuart Johnson     25 Infectiile si abcesele intraabdominale - Miriam J. Baron, Dennis L. Kasper     26 Infectia cu Helicobacter pylori - John C. Atherton, Martin J. Blaser     27 Salmonelozele - David A. Pegues, Samuel I. Miller  &nbs

RON 269.91
1

Harrison. Pneumologie si terapie intensiva Ed.2

Harrison. Pneumologie si terapie intensiva Ed.2

     Totul despre pneumologie si terapie intensiva, sub emblema HARRISON     „Harrison. Pneumologie si Terapie intensiva” reuneste capitolele despre afectiunile respiratorii si terapia intensiva publicate in editia a XVIII-a a prestigioasei lucrari „Harrison’s Principles of Internal Medicine”. Volumul de fata ofera cele mai recente cunostinte in domeniu, prin rigoarea stiintifica si autoritatea care definesc seria Harrison. Se remarca prin acoperirea completa, actuala, a subiectelor de medicina pulmonara si terapie intensiva si a celor privind abordarea generala a pacientului in stare critica.     Lucrarea cuprinde:  • 43 de capitole scrise de specialisti in domeniul pneumologiei si al terapiei intensive  • O sectiune introductiva importanta, „Diagnosticarea tulburarilor respiratorii“, care ofera o prezentare de ansamblu a sistemelor  • Sectiunea „Recapitulare si autoevaluare“ formata din 140 de intrebari de dificultate crescuta si raspunsurile lor, care furnizeaza elemente suplimentare de invatare  • O anexa utila cu valorile de laborator cu importanta clinica     „Nu exista o sansa sau o obligatie mai mare pentru un om decat aceea de a deveni medic. In ingrijirea celor suferinzi, medicii au nevoie de abilitati tehnice, pregatire stiintifica si compasiune. Cei care vor adauga intelepciune si curaj la aceste calitati vor deveni un sprijin real pentru semenii lor. Medicul nu trebuie sa ceara mai mult de la viata si nici sa accepte mai putin.” - Tinsley R. Harrison     Unic in aceasta lucrare: prezentarea afectiunilor critice comune, a sindroamelor si tulburarilor care complica bolile critice.     Public-tinta: lucrarea se adreseaza atat medicilor in formare (studenti si rezidenti), cat si medicilor experimentati din domeniul pneumologiei si terapiei intensive sau de alte specialitati. CUPRINS: SECTIUNEA I. DIAGNOSTICUL TULBURARILOR RESPIRATORII     1 Abordarea pacientului cu afectiune a sistemului respirator - Patricia Kritek, Augustine Choi     2 Dispneea - Richard M. Schwartzstein     3 Tusea si hemoptizia - Patricia Kritek, Christopher Fanta     4 Hipoxia si cianoza - Joseph Loscalzo     5 Perturbarile functiei respiratorii - Edward T. Naureckas, Julian Solway     6 Proceduri diagnostice in bolile respiratorii - Anne L. Fuhlbrigge, Augustine M. K. Choi     7 Atlas de imagistica toracica - Patricia Kritek, John J. Reilly, Jr. SECTIUNEA A II-A. BOLILE SISTEMULUI RESPIRATOR     8 Astmul - Peter J. Barnes     9 Pneumonita de hipersensibilitate si infiltratele pulmonare cu eozinofilie - Alicia K. Gerke, Gary W. Hunninghake     10 Boli pulmonare ocupationale si legate de mediu - John R. Balmes, Frank E. Speizer     11 Pneumonia - Lionel A. Mandell, Richard Wunderink     12 Tuberculoza - Mario C. Raviglione, Richard J. O'Brien     13 Gripa - Raphael Dolin     14 Infectii respiratorii virale comune - Raphael Dolin     15 Infectiile cu Pneumocystis - A. George Smulian, Peter D. Walzer     16 Bronsiectazia si abcesul pulmonar - Rebecca M. Baron, John G. Bartlett     17 Fibroza chistica - Richard C. Boucher     18 Boala pulmonara obstructiva cronica - John J. Reilly, Jr., Edwin K. Silverman, Steven D. Shapiro     19 Bolile pulmonare interstitiale - Talmadge E. King, Jr.     20 Tromboza venoasa profunda si tromboembolismul pulmonar - Samuel Z. Goldhaber     21 Afectiuni ale pleurei si mediastinului - Richard W. Light     22 Tulburarile ventilatiei  - John F. McConville, Julian Solway     23 Apneea de somn - Neil J. Douglas     24 Transplantul pulmonar - Elbert P. Trulock SECTIUNEA A III-A. ABORDAREA GENERALA A PACIENTULUI IN STARE CRITICA     25 Abordarea pacientului in stare critica - John P. Kress,Jesse B. Hall     26 Suportul ventilator mecanic - Bartolome R. Celli     27 Abordarea pacientului cu soc - Ronald V. Maier SECTIUNEA A IV-A. AFECTIUNI SI SINDROAME CRITICE FRECVENTE     28 Starea septica severa si socul septic - Robert S. Munford     29 Sindromul de detresa respiratorie acuta 288 Bruce D. Levy, Augustine M. K. Choi     30 Socul cardiogen si edemul pulmonar - Judith S. Hochman, David H. Ingbar     31 Colapsul cardiovascular, stopul respirator si moartea subita de cauza cardiaca - Robert J. Myerburg, Agustin Castellanos     32 Angina instabila si infafctul miocardic fara supradenivelarea segmentului ST - Christopher P. Cann

RON 261.00
1

Sexualitatea: O perspectivă neconvențională

Sexualitatea: O perspectivă neconvențională

O lectură fascinantă despre hormoni și sexualitate Despre puține lucrări se poate spune că reușesc să fie concomitent relevante pentru specialiști și captivante pentru publicul larg. Acest volum reunește atât date științifice de ultimă oră, extrase din studii clinice și referiri la patologii medicale, cât și informații fascinante despre artă, cultură și viața socială. Sunt bărbații mai predispuși la infarct din cauză că au testosteron, pe când femeile sunt protejate de estrogeni? Au bărbații imunitatea mai scăzută, ceea ce îi predispune la infecții mai dese? Este factorul hormonal cel care face diferența dintre speranța de viață la femei și la bărbați? Cum este posibil ca administrarea în doze mici a estrogenilor și testosteronului la persoanele mai în vârstă să aibă efect anti-aging? Care sunt incredibile implicații ale prezenței sau absenței dublurii cromozomului sexual X asupra vieții și evoluției femeilor și bărbaților? În cartea de față, experiența clinică și istoria personală a autorului se îmbină, pe cât de neașteptat, pe atât de abil, cu datele științifice și cu trimiterile istorice sau culturale. Rezultatul: o perspectivă unică și curajoasă asupra rolului sexualității în evoluția umanității. În mod surprinzător, primul capitol despre sexualitate începe cu... colesterolul, ca motor al construirii hormonilor sexuali: „Fără colesterol, nu poate exista viață”. Printre subiectele abordate în cele 10 ample capitole ale lucrării se numără: Terapia cu testosteron Menopauză, estrogen și terapiile dedicate sexului frumos Homosexualitate Tulburările sexualității masculine Tulburările sexualității feminine Legătura dintre hormoni și efortul fizic Modificările hormonilor sexuali și ale sexualității în unele boli autoimune Impactul virusului SARS-CoV-2 asupra sexului, hormonilor sexuali și sistemului endocrin în ansamblu Sexul feminin, osteoporoza, vârstnicii și Trabecular Bone Score Capitolul dedicat formelor atractivității și frumuseții feminine în raport cu stilul de alimentație ne oferă o incursiune uimitoare în lumea artei, urmărind reprezentările artistice ale istoriei nutriționale, de la statuetele Venus din Europa preistorică, trecând prin epoca Renașterii și ajungând la modelele contemporane și anorexice. Dr. Dan Perețianu este medic primar endocrinolog, Doctor în științe medicale și fost Președinte al Camerei Federative a Medicilor din România. A semnat o multitudine de cărți din domeniul endocrinologiei, al imunologiei și al sexologiei, dar și o gamă largă de studii publicate în jurnale medicale prestigioase. Prin intermediul tiparului, Dr. Perețianu își dorește să scoată la lumină informații interesante și surprinzătoare despre sexualitatea umană – un subiect esențial pentru fiecare individ în parte și pentru societate în ansamblu, dar de prea multe ori considerat tabu. Conf. Dr. Mihaela Stanciu este medic primar Endocrinologie, conferențiar la Catedra de Endocrinologie a Facultății de Medicină „Victor Papilian“ a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Dr. Matei Pisoschi este medic primar Urologie la Spitalul CF 2 din București.

RON 134.90
1

Cele 4 discipline ale executiei

Cele 4 discipline ale executiei

Cele 4 discipline ale executiei. Cum sa-ti atingi obiectivele de importanta vitala Aceasta lucrare profunda dezvolta o noua viziune asupra tehnicilor de management, orientata pe inovatie. Inimile si mintile oamenilor vor fi implicate in atingerea unui obiectiv comun intr-un mod nemaivazut pana acum. Cele 4 discipline ale executiei functioneaza ca un ghid practic. Specialistii din orice domeniu vor descoperi cum sa stabileasca si sa masoare obiectivele organizatiei pentru care lucreaza folosind instrumente cu totul si cu totul noi. Iar cele mai indraznete obiective se vor transforma astfel in realitate. Modelul propus este simplu, eficient si usor de inteles, dar mai ales usor de aplicat. Pur si simplu, inglobeaza secretul dezvoltarii si al succesului. Rezulta astfel o crestere a calitatii muncii si un grad mai mare de implicare al echipei. Cu adevarat incredibil este faptul ca poate fi pus in practica si in ceea ce priveste viata personala si familia. Asadar, dupa ce vei parcurge acest ghid, si munca, si viata ta vor deveni sursele de implinire si fericire pe care ti le-ai dorit intotdeauna. Grozava treaba! Utilizarea judicioasa a acestei lucrari va contribui enorm la ridicarea standardelor de excelenta in privinta executiei, in absolut toate organizatiile. - Douglas R. Conant, fost director executiv al Campbell Soup Company si autor al unor bestseller-uri New York Times Fiecare om vine pe lume dotat cu capacitati nelimitate. Poate face minuni. Nimic nu este mai important in viata decat sa realizeze ceva important pentru el si sa atinga excelenta. In Cele 4 discipline ale executiei, autorii au captat principiile si procedurile care sunt cruciale pentru performantele umane. - Muhammed Yunus, castigator al Premiului Nobel pentru Pace, 2006 Cele 4 discipline ale executiei ofera mai mult decat teorii pentru a realiza schimbari organizationale strategice. Autorii explica nu numai „ce“, ci si „cum“ se poate ajunge la o „executie eficienta“. Regasim aici numeroase exemple de companii care au reusit nu numai o data, ci de nenumarate ori. Aceasta este o carte pe care fiecare lider ar trebui sa o citeasca! - Clayton Christensen, Profesor, Harvard Business School,autor al cartii The Innovator’s Dilemma Fragment din cartea "Cele 4 discipline ale executiei" de Chris McChesney, Sean Covey, Jim Huling: "In 1958, abia infiintata agentie spatiala americana, NASA, si-a impus numeroase obiective foarte importante, cum ar fi: „Extinderea cunostintelor umane despre fenomenele din atmosfera si spatiu". Asemenea lucruri sunau ca multe dintre obiectivele pe care le auziti in domeniul afacerilor in ziua de azi: ''Vrem sa devenim o companie de clasa mondiala..." Sau ,Vrem sa devenim lider al industriei...". Desi liderii de la NASA aveau modalitati de a masura diferite aspecte ale acestui obiectiv, lor le lipsea claritatea unei finalitati specifice, bine definite. De asemenea, NASA nu avea rezultatele pe care Uniunea Sovietica le avea. Dar in 1961 presedintele John F. Kennedy a zdruncinat NASA din temelii atunci cand a promis ca va reusi „trimiterea omului pe Luna si revenirea acestuia in conditii de siguranta pe Pamant..". Deodata, NASA isi asumase o noua provocare formidabila - razboiul pe care-l va purta in urmatorii zece ani si care era prezentat exact cum ar trebui sa fie exprimat un OIV: „X" era punctul care reprezenta Pamantul, „Y" era punctul care reprezenta drumul pana la Luna si inapoi, iar termenul limita era 31 decembrie 1969. Doar o privire aruncata pe acest tabel arata diferenta dintre obiectivele organizationale conventionale si un OIV adevarat. Ganditi-va la obiectivele din 1958: • Sunt clare si masurabile? • Cate sunt?• Exista un termen pentru atingerea vreunuia dintre ele? Deci, ce rezultate a obtinut NASA ca urmare a acestor obiective? Satelitii si cosmonautii Rusiei au ajuns primii in spatiu, in timp ce Statele Unite inca testau lan-sarea rachetelor. Comparati obiectivele din 1958 cu obiectivul din 1961: un OIV clar si masurabil. Astfel, dupa ce-si pusese reputatia in joc pe scena mondiala, NASA a trebuit sa determine cele cateva batalii-cheie care puteau castiga acel razboi. In cele din urma, au fost alese trei batalii critice: navigatie, propulsie si suport pentru viata.

RON 59.42
1