114 rezultate (0,25401 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Viata emotionala a copilului mic

O noua istorie a filosofiei occidentale Vol. II

O noua istorie a filosofiei occidentale Vol. II

Publicul pentru care aceste volume au fost gîndite este, în primul rînd, la nivelul de anul doi sau trei de facultate. Totuşi, mulţi dintre cei care sînt interesaţi de istoria filosofiei sînt înscrişi la cursuri care nu sînt în primul rînd filosofice. De aceea caut să nu presupun o bună cunoaştere a tehnicilor sau terminologiei filosofice contemporane. De asemenea, îmi doresc să scriu într-o manieră suficient de clară şi degajată, astfel încît istoria să fie agreată de cei care o citesc nu în scopuri curriculare, ci pentru propria edificare şi plăcere.Nu cu foarte mult timp în urmă, în multe universităţi, cursurile de istoria filosofiei treceau de la Aristotel direct la Descartes, sărind peste Antichitatea Tîrzie şi Evul Mediu. În cercurile academice exista convingerea că filosofia medievală nu merita studiată. Această convingere nu se întemeia de obicei pe cunoaşterea solidă a textelor relevante: cel mai probabil era o moştenire neexaminată critic a unor prejudecăţi religioase sau umaniste.După ce am studiat la Universitatea Gregoriană am urmat Facultatea de Filosofie la Oxford în perioada de înflorire a filosofiei limbajului comun. Mi s-a părut că am mai multe afinităţi cu aceasta decît cu scolastica latină, dar am avut norocul să-i întîlnesc pe profesorii Peter Geach şi părintele Herbert McCabe OP, care mi-au arătat că multe dintre problemele care îi frămîntau pe filosofii tradiţiei analitice în acea perioadă erau foarte asemănătoare cu cele studiate, de cele mai multe ori nu cu mai puţină sofisticare, de filosofii şi logicienii medievali. Într-adevăr, în multe feluri, interesul acut faţă de analiza logică a limbajului comun care caracteriza Oxfordul în a doua parte a secolului XX l-a adus mai aproape de metodele şi preocupările medievale decît oricare altă epocă a filosofiei post-renascentiste.De fapt, tocmai în sfera logicii s-a remarcat prima oară că studiul textelor medievale avea mult de oferit. Logicienii medievali au abordat probleme care, după Renaştere, au fost uitate, şi a fost nevoie ca multe dintre contribuţiile lor să fie redescoperite în secolul XX, în timpul renaşterii logicii. (Sir Anthony Kenny

RON 57.00
1

Arta de a le vorbi copiilor

Cum a salvat Booky Gramatozaurul cartile pentru copii

Calatoria fantastica a Baronului Van Piskel pana la capatul lumii si inapoi

Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni

Reputatie

Erus si Valea Recunostintei

Erus si Valea Recunostintei

Dupa ce a invatat sa aiba rabdare, dupa ce a invatat bucuria si forta generozitatii, iar intr-o alta calatorie a ajuns sa descopere magia iubirii impreuna cu Printesa Roua, in cel de-al patrulea volum al seriei Erus si prietenii lui trebuie sa faca fata celei mai grele dintre toate incercarile si sa invete cea mai importanta dintre lectii pentru a ajunge in Valea Recunostintei si pentru a-l invinge pe Regele Frica-Frica. Calatoriile lui Erus se incheie aici, dar aventura continua. "Un stil de viata sanatos se bazeaza in primul rand pe iubire si respect. Iubire si respect pentru orice forma de viata care exista pe planeta. Vorbim aici atat de animale si de plante, dar si de oameni. Deci trebuie sa te iubesti si sa te respecti si pe tine." Acesta este crezul lui Alec Blenche. Vegetarian de peste zece ani, Alec este si nutritionist raw vegan (curs David Wolfe la BodyMInd Institute), tehnician nutritionist (curs ANATECOR), castigator al Bursei Acts of Education in cadrul Hippocrates Health Institute, fitoterapeut - (curs ANATECOR), si are studii universitare si postuniversitare in Drept si Pedagogie Muzicala. In ultimii ani a participat la numeroase emisiuni de televiziune si radio si a organizat si sustinut o serie de prezentari, workshop-uri pe teme de nutritie si alimentatie sanatoasa, precum si tabere de detoxifiere si de gatit hrana vie. Promotor al unui stil de viata implinit si sanatos, Alec ii sfatuieste pe parinti sa-i deprinda pe copiii lor sa traiasca astfel prin puterea exemplului lor, implicandu-i pe copii in activitati de cunoastere si imbunatatire personala. Este vorba de lucruri simple, precum plimbarile in natura, ingrijirea plantelor, preparatul meselor in familie. Pentru copii este esential sa faca multa miscare si sa se joace mult, sa manance alimente sanatoase, dar si sa-si hraneasca mintea cu carti potrivite cu varsta lor, care sa le stimuleze imaginatia, empatia si curiozitatea. In urma unui program de sanatate desfasurat intr-o scoala din Constanta, Alec Blenche a scris prima sa carte pentru copii: Erus si Valea Rabdarii. Aventurile micului Erus si ale prietenului sau, Alpi, un mar care... vorbeste, s-au bucurat de un asemenea succes, incat continuarea lor, Erus si Valea Generozitatii, a venit intr-un mod firesc. Parintii si copiii sunt incantati de cartile acestea care vorbesc in fraze simple si convingatoare despre respectul fata de natura si fata de tot ceea ce este viu, despre rabdare, generozitate si iubire.

RON 47.50
1

Doua secole impreuna. Evreii si rusii inainte de revolutie Vol.1-4

Doua secole impreuna. Evreii si rusii inainte de revolutie Vol.1-4

Set 4 volume: Doua secole impreuna. Evreii si rusii inainte de revolutie (1795-1917) Volumul I (300 pagini)Credinta superstitioasa in forta istorica a comploturilor (de tip individual sau colectiv) lasa cu totul deoparte cauza principala a esecurilor de care au avut parte atat indivizii, cat si statele: slabiciunile omenesti. Slabiciunile noastre rusesti au fost cele care au de¬terminat tristul curs al istoriei noastre – absurditatea schismei religioase provocate de Nikon, violentele nesabuite ale lui Petru cel Mare si incredibila serie de ciocniri care i-au urmat, obisnuinta seculara de a ne risipi fortele pentru cauze care nu ne apartin, sufi¬cienta inveterata a nobilimii si rigiditatea birocratica de-a lungul intregului secol al XIX-lea. Volumul II (312 pagini)Nu printr-un efect al unui complot urzit din afara ne-am lasat taranii in mizerie. Nu un complot a determinat grandiosul si crudul Petersburg sa inabuse blanda cultura ucraineana. Nu din cauza unui complot patru ministere nu au fost in stare sa se puna de acord in privinta asumarii unui dosar sau altul, si nu din cauza unui complot si-au petrecut ani intregi in sicane epuizante, mobilizand toate nivelurile ierarhiei. Nu este rezultatul unui complot faptul ca imparatii nostri, unul dupa al¬tul, s-au dovedit incapabili sa inteleaga evolutia lumii si sa defineasca adevaratele prioritati. Daca ne-am fi pastrat puritatea si forta care ne-au fost insuflate odinioara de Sfantul Serghie din Radonej, nu ne-am mai teme de nici un complot din lume. Volumul III (384 pagini)Nu, nu putem spune in nici un caz ca evreii au fost aceia care au «organizat» revolutiile din 1905 sau din 1917, dupa cum nu putem spune ca este vorba de cutare sau cutare natiune care le-a pus la cale. La fel nici rusii, nici ucrainenii, luati in ansamblul lor ca nati¬uni, nu au fost cei care au organizat pogromurile. Sa ne aplecam asupra reflectiilor profunde ale unui evreu emigrat in timpul acestui Exod: "Evreii din Rusia au trait o experienta fara precedent de fuziune cu poporul si cultura rusa, au participat la destinul si la istoria Rusiei, pentru ca mai apoi sa se indeparteze brusc, asa cum in fizica un corp se indeparteaza de un alt corp cu aceeasi greutate". (Cata pertinenta, cata profunzime in aceasta analogie!) "Ceea ce este cel mai uimitor, in acest Exod, e ca a fost voluntar si s-a produs in momentul in care asimilarea se afla in punctul cel mai inalt." […] Volumul IV (236 pagini)Si totusi, emigrarea evreilor din URSS a inaugurat, fara indoiala, o importanta miscare cu valoare universala. Inceputul Exodului marcheaza limita celor doua secole in care evreii si rusii au trebuit sa traiasca impreuna. De aici inainte, orice evreu rus a capatat posibilitatea de a hotari singur daca va trai in Rusia sau in afara ei. Pe la mijlocul anilor ’80, libertatea de a emigra in Israel va fi deplina, nu va mai trebui sa fie dusa vreo lupta pentru a o obtine. Nimic din ce s-a petrecut in cursul acestor doua secole cu evreii din Rusia […] nu s-a datorat unor circumstante intamplatoare la periferia istoriei. Evreii si-au incheiat ciclul raspandirii lor in jurul Mediteranei pana in regiunile orientale ale Europei, apoi au inceput sa se intoarca pe pamanturile de unde plecasera. Acest ciclu si modul in care el se incheie presupune o finalitate care scapa intelegerii omenesti. Urmasilor nostri le revine, poate, sarcina de a o discerne si de a-i afla sensul

RON 72.20
1

Razboiul lui Courtney

Razboiul lui Courtney

Doi eroi, o legatura de nedesfacut. Razboiul lui Courtney Despartiti de razboi, Saffron Courtney si Gerhard von Meerback sunt la mii de kilometri distanta unul de celalalt, amandoi straduindu-se sa-si salveze vietile. Gerhard - in ciuda obiectiilor sale fata de regimul nazist - lupta pentru patrie, sperand sa elibereze intr-o zi Germania de Hitler si acolitii sai. Dar cand unitatea lui e azvarlita in iadul Bataliei de la Stalingrad, stie ca sansele de supravietuire se reduc de la o zi la alta. Intre timp Saffron - recrutata de seful Operatiilor Speciale si trimisa in Belgia aflata sub ocupatie germana ca sa descopere cum au reusit nazistii sa se infiltreze in reteaua lor - se pomeneste curand urmarita ea insasi de cel mai nemilos expert in spionaj al Germaniei. Pusi in fata unui rau care le depaseste cele mai groaznice inchipuiri, indragostitii trebuie sa faca, fiecare la randul sau, cea mai grea alegere cu putinta: sa se sacrifice, sau sa faca tot ce e nevoie pentru a supravietui, sperand ca intr-o zi se vor putea reintalni. Razboiul lui Courtney este un roman istoric de aventuri, despre curaj, tradare si iubire nepieritoare, care il transporta pe cititor chiar in miezul unei lumi ravasite de razboi, semnat de Wilbur Smith, unul dintre cei mai buni si mai iubiti autori ai secolului. Wilbur Smith este un fenomen la scara planetara - romanele sale s-au vandut in mai mult de 130 de milioane de exemplare, de-a lungul unei cariere de cincizeci si cinci de ani. Nascut in Africa Centrala in 1933, Wilbur s-a dedicat in totalitate scrisului in 1964, publicand peste patruzeci de bestselleruri internationale, bazate pe cercetari meticuloase in cadrul numeroaselor sale expeditii in toata lumea. David Churchill este pseudonimul unui premiat jurnalist de investigatie, pasionat nu doar de a afla mai multe despre persoanele controversate aflate in prim-planul vietii politice, economice sau mondene actuale, ci si de istorie si de cursul imprevizibil al acesteia. Trilogia sa, The Leopards of Normandy, este combinatia perfecta intre istorie, fictiune, actiune si suspans. Cel mai bun autor de romane istorice. - Stephen King Un maestru povestitor. - Sunday Times Wilbur Smitheste unul dintre acele repere cu care sunt comparati toti ceilalti. - The Times Nimeni nu reuseste sa scrie carti de adventuri asa cum o face Smith. Daily Mirro

RON 53.10
1

Arhipelagul Gulag Vol. 1+2+3

Pisica lui Monet

O sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda

O sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda

Ioana Chicet Macoveiciuc este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite bloguri românești despre creşterea copiilor: blog care a fost şi punctul de pornire al acestei cărţi. în afară de intensa experienţă de mamă a Sofiei şi a lui Ivan, Ioana Chicet Macoveiciuc are cincisprezece ani de experienţă în presă şi comunicare. A început să lucreze la nouăsprezece ani, în cadrul departamentului de Ştiri al Prima TV, apoi a lucrat în PR, a fost copywriter, jurnalist în presa scrisă (a publicat sute de articole în reviste cunoscute), realizatoarea unei emisiuni la TVR1, redactor şef al unei reviste săptămânale, a construit strategii de comunicare pentru mai multe proiecte web. Acum scrie pentru ea și pentru cititorii blogului ei și organizează evenimente pentru părinți. Blogul Ioanei, a adunat în ultimii ani o comunitate de mii de cititoare entuziaste. Amuzant, bine scris, informativ şi emoţionant, prietenos şi simpatic, blogul le a cucerit pe tinerele sau mai puţin tinerele mame, bunici, mătuşi, fiice, soţii, iubite care îl vizitează. Printre ele s au strecurat şi taţi, unchi, fii, soţi, iubiţi, copii... O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă continuă munca de iubire începută pe blog, spune povestea adevărată a unei fete obișnuite care a venit în Capitală să scrie ca să schimbe lumea, dar în timp a înțeles că cel mai bun fel de a schimba lumea e să crească doi copii fericiți. Plină de umor, dar şi de informaţii utile, cu câte o lacrimă ascunsă pe ici, pe colo printre rânduri, cartea de faţă este o scrisoare de dragoste pentru copiii noştri, ai tuturor, de ieri, de azi şi de mâine

RON 33.25
1

Savoarea bucătăriei mânăstirești

Te rog, ai grija de mama

Istorii despre literatura si orbire

Cand am plecat din Cuba

Nu plange pentru mine

Curajul nu te-asteapta sa cresti!

Copilul tău scrie

Vrei sa-ti spun un secret despre tati?

Barbati in situatia mea

Fericirea nu costa nimic

Raport catre Walt Whitman

Raport catre Walt Whitman

„Poezia. Sau, spune Răzvan Andrei, „ceva capabil să vă întoarcă mațele pe dos“. Vizionar, pragmatic și exasperat: „urletul meu e ca ciripitul unui canar în vid“. Fie și așa, pe linia Maginot a legatului whitmanian-pasolinian-ginsbergian, poemul gay (LGBT+) rezistă, eficient & de o splendoare inalterabilă. Aici, în „francizele infernului“.Într-o Românie atinsă de lepră mentală, sifilis politic, analfabetism, unde (pesemne) nici nu va mai șoca: „Umblăm la senzorii transcendenței ca pe sub fustele unei fete mari/ Ca pe sub blugii unui twink gâfâind pe un scrânciob din Parcul Circului“. Rămâne să ne bucure pe noi, the happy few, un poem erudit & (auto)ironic & biografist & galvanizant ca Raport către Walt Whitman: îl scrie exemplar Răzvan Andrei, „un tip la locul lui, lăsându-se/ Mușcat submisiv de dinții lui Karl Lagerfeld“. – Ștefan Manasia---„Poezia, prin însăși natura sa, încalcă granițele și tinde să pună sub semnul întrebării ori să contrazică de-a dreptul edictele marii orânduiri. Și nimeni nu împinge limitele societății mai bine decât oamenii queer, în special artiștii queer.Plasată într-un peisaj urban deseori inospitalier, poezia acestui volum spune o poveste puternică și inubliabilă. Răzvan a scris-o cu gândul la tine, iar poeziile lui au propriul mod de-a întinde o mână, de a îmbrățișa, dar și de a vindeca și de-a împinge înainte.“ – Sorin DespotRĂZVAN ANDREI (n. 1981, Galați) este poet, pictor, traducător și redactor de carte. În prezent este redactor-șef adjunct la Editura Polirom. De-a lungul timpului, a scris pentru Adevărul literar și artistic, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis internațional. A citit versuri la evenimente dedicate poeziei contemporane, cenacluri și cluburi de lectură ca Institutul Blecher, Nepotu’ lui Thoreau, Nocturnele de poezie ARCEN, Poezia e la Bistrița, FILIT și Lit out loud.A mai publicat volumul Jazz pentru iguane și alte poeme (BrumaR, 2018; Curtea Veche Publishing, 2019). În 2020, cu selecții din volumul Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, a obținut locul I în cadrul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești, la secțiunea Poezie

RON 33.25
1